x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

04 Iul 2009   •   00:00

4 iulie 2009



UNIREA ŞI BARCA
Mijlocaşul Unirii Urziceni, Iulian Apostol, speră să joace în Liga Campionilor împotriva celor de la FC Barcelona. "Vrem să ne facem treaba ca de obicei indiferent cu cine vom juca şi să aducem cât mai multe puncte, pentru că fotbalul românesc are nevoie de ele. Personal, eu admir FC Barcelona şi mi-aş dori să picăm în grupă cu ea, pentru că e echipa care joacă cel mai spectaculos fotbal", a spus Apostol la finalul antrenamentului de ieri. Jucătorul şi-ar mai dori ca în sezonul viitor, Unirea să facă faţă cu brio pe toate fronturile. "Sperăm să facem o figură frumoasă în competiţiile în care suntem angrenaţi. Normal că Liga Campionilor este pentru fiecare cea mai mare realizare şi abia aşteptăm să jucăm acolo."

ONUŢ, DAT AFARĂ

Jucătorul lui Poli Iaşi, Bogdan Onuţ, nu înţelege de ce conducerea grupării moldovene a decis să-l pună pe lista de transferări. "Sunt supărat. Chiar nu mă aşteptam să mi se spună să-mi caut echipă. Nu meritam să fiu dat afară aşa, fără nici o explicaţie! Durerea este cu atât mai mare, cu cât mă ataşasem de Poli. Mă gândeam chiar că după ce mă retrag să rămân într-o funcţie la club", a spus Onuţ. Fostul căpitan al formaţiei ieşene a adăugat că nu crede că decizia are legătură cu scandalul pariurilor sportive: "Nu cred că e vorba de asta. Nici măcar n-a fost un scandal. Un ziar a publicat o poză cu mine la o casă de pariuri, dar eu am spus foarte clar că am pariat pe curse de câini, nici vorbă de meciurile lui Poli".

TURUL FRANŢEI
Americanul Lance Armstrong, septuplu câştigător al Turului ciclist al Franţei, va fi "supravegheat în mod special" de instanţele antidoping pe durata "Marii Bucle" 2009, a afirmat ieri ministrul francez al Sănătăţii, Roselyne Bachelot. "Trebuie să ducem o luptă foarte activă împotriva dopajului. Ciclismul este momentan sportul cel mai controlat la nivel de dopaj. Iar controalele vor continua să se înmulţească şi vreau să-l avertizez pe Lance Armstrong că va fi în mod special urmărit", a precizat ministrul francez. Turul Franţei, ajuns la a 96-a ediţie, începe astăzi, având la start 20 de echipe din 11 ţări. Competiţia va avea 21 de etape, însumând distanţa de 3.500 de kilometri. Prima rundă va avea loc la Monaco.

FILM LA TVR
Mâine, cu începere de la ora 15:15, TVR 1 va transmite filmul documentar "A fost odată în America", dedicat perfomanţelor realizate de echipa naţională de fotbal a României în urmă cu 15 ani, la World Cup 1994. În urma unor evoluţii cu adevărat remarcabile, "tricolorii" Generaţiei de Aur obţineau atunci pe terenurile de fotbal din Statele Unite ale Americii, cea mai bună clasare din istorie: locul 5 în lume. Echipa TVR, acreditată pe lângă naţionala pregătită la acea vreme de selecţionerul Anghel Iordănescu, a surprins, în exclusivitate, imagini inedite care, alături de rezumatele meciurilor, s-au constituit într-un film de o oră şi 35 de minute dedicat acestei performanţe.  

×
Subiecte în articol: sport