5 iulie 2009
TRANSFER / Denis Alibec, la Inter Milano
Internaţionalul Under 18 al echipei Farul, Denis Alibec, a semnat un contract pe patru sezoane cu Internazionale Milano, însă va evolua în primă fază la echipa secundă, "Primavera". Atacantul constănţean a făcut un salt imens în plan financiar, urmând a încasa 1.800 de euro lunar, faţă de 50 de euro, cât primea la Farul.
U CRAIOVA / Ungureanu, contestat de olteni
Instalarea fostului internaţional, Nicolae Ungureanu pe banca tehnică a alb-albaştrilor a stârnit reacţii în rândul fanilor olteni. Suporterii nu ar fi de acord cu această numire. "Toată stima pentru Nae Ungureanu ca jucător, dar ca antrenor este zero! Mititelule, ne faci de râs!", "E bine, a venit Nae Ungureanu. Sigur vom juca în Liga Campionilor!" sau "Bravo, Mititelu, ne-ai scos din anonimat cu Ungureanu. Nimeni nu ne mai stă în cale acum!", au fost câteva dintre reacţiile suporterilor Universităţii. "Sunt oltean, mă dedic trup şi suflet echipei!", a replicat Ungureanu.
FUTSAL / Ne-a umilit Brazilia!
În semifinala turneului internaţional "Grand Prix 2009 Brasil", reprezentativa României a fost învinsă fără drept de apel de campioana mondială en-titre, naţionala ţării-gazdă, scor 0-12. "Tricolorii" nu au rezistat decât 35 de secunde, brazilienii dezlănţuindu-se şi făcând spectacol în faţa trupei pregătite de antrenorul spaniol Sito Rivera. Umilinţa s-a desăvârşit în repriza secundă, când Brazilia a marcat un gol din propriul teren.
RAPID / Ionuţ Mazilu a refuzat Giuleştiul
Dorit pentru noul sezon de antrenorul Viorel Hizo, Ionuţ Mazilu preferă să-şi continue activitatea în Ucraina, la echipa de primă ligă, Arsenal Kiev, unde este împrumutat de Dnepr Dnepropetrovsk. "Mă simt bine aici, nu cred că este posibil să mă întorc la Rapid", a declarat atacantul care este plătit cu 500.000 de euro pe sezon, o sumă imposibil de achitat de către oficialii giuleşteni.
FARUL / Lăcătuş este dorit pe Litoral
Fără echipă după despărţirea de Steaua, Marius Lăcătuş se află în vizorul Farului Constanţa, recent retrogradată în eşalonul secund. Noul preşedinte al "marinarilor", Mircea Crainiciuc, confirmă varianta: "Este posibil ca cel mai târziu duminică să anunţăm noul antrenor. Am discutat cu Marius Lăcătuş, dar pe listă se mai află alţi doi tehnicieni. Trebuie să rezolvăm în cel mai scurt timp această problemă".
UNIREA URZICENI / "Bursucul" vrea să treacă de grupe
Antrenorul echipei campioane, Unirea Urziceni, se arată optimist înaintea debutului în grupele Ligii Campionilor. Mai mult, "Bursucul" vrea să treacă de grupe, lucru nerealizat până în prezent de celelalte reprezentante, Steaua şi CFR Cluj. "Nu vom intra cu frică în faţa nici unui adversar. Nu mă mulţumesc doar cu participarea, îmi doresc o calificare mai departe. Dar mai am o dorinţă: să picăm în grupe cu Chelsea, fosta mea echipă, în rest nu mă interesează celelalte adversare", a declarat tehnicianul Unirii Urziceni.
Citește pe Antena3.ro