x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

04 Sep 2009   •   00:00

4 septembrie 2009



CAUZELE TRAGEDIEI
Medicii din Giurgiu au întocmit ieri raportul preliminar cu privire la cauza decesului portarului Alexandru Iatan. În urma investigaţiilor s-a ajuns la concluzia că jucătorul a suferit un stop cardio-respirator cu edem pulmonar. Totodată, ei au stabilit că nu lovitura primită în stomac a provocat moartea fotbalistului. Cauza exactă a decesului va fi aflată în aproximativ două luni, după ce specialiştii de la IML vor analiza probele prelevate. Portarul Alexandru Iatan, în vârstă de 19 ani, a murit miercuri la antrenament, în timp ce exersa loviturile de la 11 metri împreună cu coechipierii săi de la Dunărea Giurgiu.

HĂNESCU, FAVORIT
Victor Hănescu a fost desemnat principalul favorit al turneului de tenis BCR Open România, care va avea loc în perioada 19-27 septembrie, la Arenele BNR. Dacă va câştiga întrecerea, Hănescu, în prezent pe locul 29 ATP, are şanse să ajungă în top 20. Valoarea totală a premiilor acestei ediţii se va ridica la 450.000 de euro, iar bugetul total al competiţiei este de 900.000 de euro. Tragerea la sorţi pentru tabloul principal de simplu va avea loc la 19 septembrie. Yannick Noah şi Mansour Bahrami vor evolua la Bucureşti într-unul dintre meciurile demonstrative, în celălalt urmând să se întâlnească Ilie Năstase şi Andrei Pavel.

INTERIMARI LA HANDBAL
Echipa naţională de handbal masculin va fi condusă în următoarea perioadă de antrenorii Petru Ghervan şi Sorin Toacsen. Cei doi ar putea sta pe banca tehnică şi la meciul amical cu Ungaria, de la 19 septembrie, organizat la Oradea în memoria lui Marian Cozma. Oficialii FRH aşteaptă la începutul lunii octombrie răspunsul federaţiei europene în legătură cu situaţia lui Aihan Omer. "În acest moment, antrenorul principal este suspendat din funcţie, nu înlocuit. Dacă decizia EHF îi va fi favorabilă, el va fi repus în funcţie, dacă nu, vom decide în acel moment", a declarat secretarul general al FR de Handbal, Mihai Marinescu.

SUPĂRAŢI PE MADONNA

Federaţia Bulgară de Fotbal deplânge starea gazonului stadionului "Vasil Levski" după concertul Madonnei, echipa naţională urmând să joace sâmbătă, pe arena sofiotă, împotriva reprezentativei statului Muntenegru, în preliminariile CM 2010. "Este o ruşine. Data meciului cu Muntenegru era cunoscută de peste un an şi jumătate. Polonia a organizat acelaşi concert pe un aerodrom, dar noi l-am programat pe stadionul naţional", a declarat directorul sportiv Nasko Sirakov, subliniind că terenul a fost practic devastat şi că nu mai are deloc iarbă pe anumite porţiuni. Starea gazonului nu poate fi îmbunătăţită până la ora jocului.

×
Subiecte în articol: sport