x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

07 Sep 2009   •   00:00

7 septembrie 2009



UNIREA - PETROLUL 4-0
Campioana României s-a impus sâmbătă cu 4-0 în faţa divizionarei secunde Petrolul Ploieşti, într-o partidă de verificare disputată pe Stadionul Tineretului din Urziceni. Golurile au fost semnate de Rusescu ('11-pen), S. Frunză ('16), T. Bălan ('25) şi Semedo ('34). Dan Petrescu a folosit următoarea formulă, în care s-au regăsit şi ultimele două achiziţii, Tiberiu Bălan şi Dacian Varga: D. Tudor - E. Nicu, Fernandes, Mehmedovici, Brandan - S. Paraschiv - S. Frunză, Pădureţu, T. Bălan, Semedo - Rusescu. Au mai jucat: Galamaz, D. Munteanu, Bordeanu, Ricardo, Varga, Marinescu, Bilaşco, Onofraş şi Dănălache.

McCLAREN, AMBIŢIOS
Antrenorul adversarei Stelei din Grupele Europa League, FC Twente, englezul Steve McClaren, a afirmat că oficialii echipei au un proiect ambiţios şi că el îşi doreşte un parcurs cât mai bun în Europa. "Am pierdut trei dintre cei mai buni jucători în această vară, ne-a fost greu să-i înlocuim. Sunt mulţumit, dar putem şi mai bine. Mereu am vrut să antrenez în altă ţară, mai ales că am pregătit Anglia şi Middlesbrough." Tehnicianul a adăugat că i-a fost greu să accepte o ofertă după eşecul cu echipa naţională a Angliei. "Meciul contra Croaţiei a fost cel mai rău pentru mine, deşi putea să fie cel mai important."

CRAIOVA, ÎNVINSĂ
Formaţia pregătită de Ştefan Stoica, Internaţional Curtea de Argeş, a câştigat, sâmbătă, scor 2-0, meciul amical cu Universitatea Craiova. La partida disputată în baza de pregătire a nou-promovatei au asistat aproximativ 1.300 de spectatori. Golurile au fost marcate de Itu ('49) şi Frăsineanu ('53). Piteştenii au început cu: Arcaba - Băcilă, Viera,
Izvoranu, Filip - Menassel, Voiculeţ, Vezan, Frăsineanu - Itu, Stoianof. Craiovenii antrenaţi de Daniel Mogoşanu au jucat în următoarea formulă: Merlier - Misici, Popescu, D. Stoica, Rose - Prepeliţă, Nicolae, Şoavă, Firţulescu - Fl. Costea, V. Badea.

INTERES PENTRU ROMAN
Patronul Stelei, Gigi Becali, şi-a manifestat interesul pentru mijlocaşul de 24 de ani al Braşovului, Mihai Roman, pe care l-a apreciat pentru prestaţia avută în meciul de la Paris şi a precizat că va demara negocierile pentru el. "La iarnă voi face tot ce depinde de mine ca să îl iau la Steaua pe acest Roman. După ce am văzut în meciul cu Franţa, mă voi interesa cum pot să-l cumpăr de la Braşov. De ce? Îmi place la el că are răutate, tehnică şi viteză. Are tot ce îi trebuie unui jucător de valoare şi îl vreau la noi." Luna trecută, Roman a fost dorit şi de patronul Timişoarei, Marian Iancu.

×
Subiecte în articol: sport