28 octombrie 2009
BILETE IEFTINE PE BEGA
FC Timişoara a anunţat că, începând de la meciul cu Steaua de duminică, biletele la cele două peluze ale Stadionului "Dan Păltinişanu" vor costa 5 lei. Pentru un bilet la tribuna I sau a II-a suporterii timişoreni vor plăti 10 lei, în timp ce un tichet la tribuna 0 costă 25 de lei. Preţul unui bilet la lojă a fost stabilit la 150 de lei. Biletele pentru meciul cu Steaua vor fi puse în vânzare mâine. În altă ordine de idei, Comisia de Disciplină a LPF a amânat pentru 4 noiembrie judecarea incidentelor de la partida CFR Cluj - FC Timişoara, întreruptă pentru câteva minute după ce o petardă a căzut lângă fundaşul bănăţenilor, Eder Bonfim.
CĂRŢU, ŞASE ETAPE
Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Sorin Cârţu, a fost suspendat şase etape de Comisia de Disciplină a LPF şi a fost amendat cu suma de 6.800 de lei pentru gestul de la finalul meciului cu Unirea Urziceni. "Cârţu nu a fost prezent. Ne-a trimis o adresă prin care ne spune că nu este vinovat, dar atât. Cum nu eşti vinovat când faci semnele alea?", a declarat preşedintele comisiei, Ion Neagu. După meciul cu Urziceni, scor 0-0, Sorin Cârţu şi-a încrucişat mâinile, ca şi cum ar fi fost încătuşat, şi i-a arătat acest semn centralului Augustus Constantin, al cărui tată, Gheorghe Constantin, este arestat în cazul de corupţie din arbitraj.
BARBOSA, LA ITXAKO
Handbalista portugheză Alexandrina Barbosa, fostă jucătoare a Rulmentului Braşov, a semnat un contract cu adversara Oltchimului din grupa C a Ligii Campionilor, SD Itxako. Barbosa a părăsit clubul braşovean în urmă cu câteva zile, ea fiind prezentată ieri la noua sa echipă. Deşi negocierile au fost rapide, handbalista nu a putut fi legitimată la timp pentru a evolua în partida Itxako - Oltchim, câştigată de românce cu 27-24. Alexandrina Barbosa a fost declarată liberă de contract din cauza restanţelor financiare ale clubului Rulmentul. Sportiva revine astfel în Spania, unde a mai evoluat timp de două sezoane la echipa Parc Sagunto.
McCLAREN, ÎNCĂ UN AN
Antrenorul englez Steve McClaren a semnat prelungirea contractului cu încă un an, până în 2011, cu Twente Enschede, adversara Stelei din Grupa H a Europa League. "Twente este un club ambiţios, aşa cum am arătat şi în acest sezon. Este o plăcere să lucrez aici alături de o echipă managerială şi un grup de jucători care vor să câştige ceva. Sunt foarte mulţumit de această nouă înţelegere", a spus McClaren. Twente Enschede se află pe primul loc în campionatul olandez după 11 etape, iar în Europa League ocupă poziţia a treia în Grupa H. McClaren a preluat echipa în 2008, după ce antrenase anterior naţionala Angliei şi pe Middlesbrough.
GLORIA
"Steaua are întotdeauna ca obiective campionatul şi Cupa României", susţine antrenorul Gloriei Bistriţa, Florin Halagian. "Noi vrem să ne salvăm şi să mergem cât mai departe în Cupă. Sper ca echipa să-şi revină fizic şi să obţină calificarea. Vrem să obţinem victoria", a mai adăugat tehnicianul ardelenilor
Citește pe Antena3.ro