x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

30 Oct 2009   •   00:00

30 octombrie 2009



DANCIU, GOL ÎN CUPĂ
Atacantul român Ionel Dănciulescu a marcat un gol în meciul pe care formaţia sa, Hercules Alicante, l-a câştigat cu 2-1 în faţa Almeriei, în prima manşă a 16-imilor Cupei Spaniei. Dănciulescu a marcat în minutul 54 golul egalizator al formaţiei sale, care era condusă din minutul 39. Golul victoriei a fost înscris de Diaz, în minutul 88. Alte rezultate din Cupa Spaniei: Alcoyano (D3) - Valencia 0-1, Rayo Vallecano (D2) - Athletic Bilbao 2-0, Hercules Alicante (D2) - Almeria 2-1, Celta Vigo (D2) - Tenerife 2-1, Murcia (D2) - Deportivo La Coruna 0-1, Xerez - Osasuna Pamplona 1-2, Real Zaragoza - Malaga 1-1, Getafe - Espanol Barcelona 2-0, Cultural Leonesa (D3) - FC Barcelona 0-2. Meciurile retur vor avea loc la 10 noiembrie.

ITALIA, ETAPA A 10-A

Rezultate înregistrate în etapa a 10-a a campionatului Italiei: Bologna - Siena 2-1 (Adailton '16, Osvaldo '59/Calaio '87) - La oaspeţi, Paul Codrea a evoluat în prima repriză; Catania - Chievo Verona 1-2 (Mascara '42/Mantovani '32, Marcolini '70); Genoa - Fiorentina 2-1 (Palladino '43, Mesto '73/Marchionni '63) - La oaspeţi, Adrian Mutu a fost integralist; Juventus - Sampdoria 5-1 (Amauri '26, '62, Chiellini '42, Camoranesi '50, Trezeguet '8/Pazzini '64); Lazio Roma - Cagliari 0-1 (Matri '50) - La gazde, Ştefan Radu a fost integralist; Livorno - Atalanta Bergamo 1-0 (Miglionico '68); Napoli - AC Milan 2-2 (Cigarini '90, Denis '90+3/Inzaghi '2, Pato '6); Parma - Bari 2-0 (Bojinov '58, Paloschi '66); Udinese - AS Roma 2-1 (Floro Flores '21, '84/De Rossi '42) - La AS Roma, Adrian Piţ a fost doar rezervă. Meciul Inter Milano - Palermo s-a jucat ieri, după închiderea acestei ediţii.

ŞAHTIOR, PESTE DINAMO

Şahtior Doneţk, formaţia antrenată de Mircea Lucescu, s-a calificat în semifinalele Cupei Ucrainei după victoria obţinută cu 2-0, pe teren propriu, în faţa rivalei Dinamo Kiev. Golurile gazdelor au fost marcate de Srna ('23) şi Fernandinho ('90+3). La Şahtior, Raţ a intrat pe teren abia în minutul 90, în vreme ce la oaspeţi Ghioane a fost integralist. Celelalte rezultate din sferturi: Volyn Luţk - Metalurg Zaporoje 2-1, Tavrya Simferopol - Obolon Kiev 4-0, Dnepr Dnepopetrovsk - Metalurg Doneţk 1-2.

CRAIOVA, ÎN SFERTURI
"U" Craiova a trecut peste complexul Poli Iaşi, pe care nu o mai învinsese în deplasare de 25 de ani, calificându-se la pas în sferturile de finală ale Cupei României-Timişoreana. Oltenii s-au impus la Iaşi cu 3-0, prin golurile marcate de Mihai Costea ('26 - pen., '42)  şi Florin Costea ('87). "Băieţii mei şi-au dorit foarte mult această calificare şi au reuşit să o obţină, zic eu, fără probleme", a declarat antrenorul formaţiei din Bănie, Eugen Neagoe. "Este trist când pierzi pe nişte gafe impardonabile. Noi le-am făcut două cadouri şi nu am fost în stare să marcăm nici din penalti", a spus şi tehnicianul gazdelor, Petre Grigoraş.

×
Subiecte în articol: sport