4 noiembrie 2009
CUPA ROMÂNIEI
Deţinătoarea Cupei României, CFR Cluj, va întâlni pe Universitatea Craiova, în deplasare, în sferturile de finală ale competiţiei, conform tragerii la sorţi care a avut loc ieri, la Casa Fotbalului. Celelalte meciuri ale rundei sunt următoarele: Astra Ploieşti - Dinamo, FC Vaslui - Internaţional Curtea de Argeş şi FC Braşov - Gloria Bistriţa. Partidele se vor juca la 17 şi 18 noiembrie, într-o singură manşă, pe terenul primelor echipe. În caz de egalitate se vor disputa prelungiri, iar dacă egalitatea va persista, câştigătoarea va fi desemnată în urma executării loviturilor de departajare.
RESTANŢE LA FC BRAŞOV
Preşedintele Dinu Gheorghe a declarat după victoria de pe teren propriu cu Pandurii, scor 2-0, că gruparea braşoveană are restanţe financiare faţă de jucători. "Băieţii au jucat bine, ei sunt la zi faţă de noi, noi nu suntem la zi faţă de ei. Dar sper să ne rezolvăm problemele financiare. Nu ne poate contesta nimeni victoria, chiar dacă Pandurii a avut o şansă de a reveni în joc la 2-0. După succesul din Cupă, am spart gheaţa şi am învins din nou şi în campionat. Acum ne aşteaptă un meci greu cu Urziceni, care va veni la Braşov să îşi ia revanşa după meciul din Cupă", a spus Dinu Gheorghe.
PUSTAI, NEMULŢUMIT
Antrenorul lui Gaz Metan, Cristian Pustai, crede că echipa din Mediaş ar fi putut câştiga meciul cu Gloria Bistriţa, scor 1-1, dacă jucătorii săi erau mai atenţi. "A fost un meci greu, mai ales că am început foarte slab. În repriza a doua am fost periculoşi, am înscris şi cu puţină atenţie puteam chiar câştiga. E al şaselea meci fără înfrângere. Dacă îndrăzneam mai mult şi dacă începeam altfel jocul, puteam reuşi", a spus Pustai. "Nu aveam voie să pierdem puncte. Situaţia e grea şi nu avem ce face, acum trebuie să mergem la Târgu Jiu la victorie", a declarat şi antrenorul bistriţenilor, Marian Pană.
BOCA A DEMISIONAT
Preşedintele lui Poli Iaşi, Sorin Boca, a demisionat după o întâlnire a acţionarilor în care s-au analizat rezultatele echipei din ultimul timp. "Am decis să renunţ la postul de preşedinte executiv din motive personale. Demisia mea nu are nici o legătură cu analiza făcută de acţionari despre ultimele eşecuri. Au fost patru ani frumoşi, dar a venit momentul să mă retrag. Este foarte greu să conduci un club cu atâtea probleme, cum este Poli Iaşi", a spus Boca. Locul lui Boca va fi luat de unul dintre vicepreşedinţii clubului, Cristi Stărică. Al doilea vicepreşedinte, Pavel Hodea, va rămâne în funcţie.
MITITELU ACUZĂ
Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat că arena "Ion Oblemenco" se află într-o situaţie precară. "Stadionul stă să cadă. 2.000-3.000 de oameni ar putea să moară dacă tribuna a doua se va prăbuşi. La tribuna oficială avem condiţii bune, dar pentru restul oamenilor condiţiile sunt improprii", a spus Mititelu, care a acuzat apoi şi autorităţile locale: "Pentru investiţia făcută de mine la stadion, Primăria trebuia să plătească câte un milion de euro pe an timp de trei ani. Au plătit 500.000 şi au anunţat că nu se mai poate. Au încălcat protocolul din primul an". (Mario Morcov)
Citește pe Antena3.ro