x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

03 Mai 2010   •   00:00

3 mai 2010



POLO
Reprezentativa de polo a României a încheiat cu trei victorii Grupa C de calificare la turneul final al CE de la Zagreb, impunându-se ieri cu 12-10 în faţa Rusiei în ultimul meci pe care l-a disputat la Oradea. În primele două partide, selecţionata pregătită de Istvan Kovacs a învins Marea Britanie cu 17-5 şi Olanda cu 13-6. România (9 puncte) şi Rusia (6 puncte) au obţinut calificarea la turneul final al CE, care va avea loc în Croaţia, în perioada 29 august -
11 septembrie.

GIMNASTICĂ
Echipa feminină de gimnastică a României a câştigat medalia de bronz în concursul pe echipe la CE de la Birmingham. Fetele pregătite de Nicolae Forminte au totalizat 164,975 puncte, nereuşind să-şi apere titlul cucerit în 2008. Medalia de aur a revenit Rusiei (169,700 puncte), iar argintul Marii Britanii (168,275 puncte). La rândul lor, gimnastele junioare au cucerit ieri trei medalii în finalele pe aparate. Larisa Iordache a câştigat aurul la sol (nota 14.275) şi argintul la bârnă (14.575), iar Diana Bulimar a cucerit bronzul la paralele (13.575).

HANDBAL
Steaua a ratat calificarea în finala Cupei Cupelor la handbal masculin, după ce a fost învinsă în deplasare cu 32-23 de formaţia spaniolă Fraikin BM Granollers. Elevii lui Bozo Rudici au ratat foarte mult, inclusiv de la 7 metri, însă ibericii s-au distanţat decisiv abia pe finalul meciului. Handbaliştii români câştigaseră partida tur cu 32-28. Granollers va juca în finală cu formaţia germană Vfl Gummersbach.

×
Subiecte în articol: sport