x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport "Sunteti Italia din sud-estul Europei!"

"Sunteti Italia din sud-estul Europei!"

29 Apr 2004   •   00:00
"Sunteti Italia din sud-estul Europei!"

La final, jucatorii germani erau foarte afectati de infrangere si nu au dat nici o declaratie presei din Romania, discuta nd doar cu jurnalistii nemti.

IONUT PADURARU, CATALIN FAINISI

Antrenorul Rudi Voller a fost scurt si transant: "A fost un accident teribil si promit ca niciodata nu se va mai intampla asa ceva". Tot scurt s-a aratat si Anghel Iordanescu, selectionerul echipei nationale declarand: "Respectul si teama pentru adversar ne-a facut sa jucam bine si sa invingem".


EUFORIE. In schimb, "tricolorii " erau euforici: "O sa fac misto de colegii mei croati de la Sahtior, care mi-au spus ca nu vom bate Germania. Ei au pierdut cu 1-2, iar nemtii au super-echipa. Uite ca nu a fost asa si m-am mirat cat de subtiri au fost", spunea Stoican. Prezent in tribuna, veteranul "tricolorilor", Dorinel Munteanu, a declarat: "Imi pare rau ca nu a jucat, dar ma bucur pentru echipa. Ma asteptam sa jucam bine, in schimb, m-a mirat jocul slab al Germaniei ", in timp ce fostul international, Ionut Lupescu, un cunoscator al fotbalului german dupa ce a jucat noua ani in Bundesliga, a adaugat: "M-a surprins pozitiv echipa noastra si negativ a Germaniei. In pauza am fost la vestiarul nemtilor si am observat pe fetele lor ca ne-au tratat de sus. Din pacate, au fost mai slabi". Nu in ultimul rand, Franz Beckenbauer, fostul mare international german, care a comentat meciul pentru postul ZDF, a tras o concluzie fericita pentru noi: "Aveti o super-echipa. Sunteti Italia din sud-estul Europei!". "Mi-a zis nea Ando ca voi marca!" Atacantul echipei Dinamo a fost eroul meciului, inscriind doua goluri. Golgeterul liderului spune ca altul era scorul daca meciul cu Germania ar fi fost oficial.

×
Subiecte în articol: sport