Dupa ce, impreuna cu presedintele Becali, a sarutat stindardul dusmanilor echipei la care s-a format, tanarul antrenor Dan Petrescu s-a bucurat pentru prima victorie pe banca Rapidului.
"M-as fi bucurat mai mult sa joc un derby cu contracandidatele la titlu. Sunt multumit de joc, dar cred ca ne va fi mai greu cu echipele puternice", a declarat Petrescu.
SPRIJIN. O data cu noul gazon si noua conducere tehnica si administrativa, au aparut in Giulesti si noi suporteri.
Pe langa Gica Hagi, Gica Popescu si ministrul de externe Mircea Geoana, la "oficiala" au aparut prefectul Capitalei, Ovidiu Grecea, care, de frig, a imitat dansul lui George Copos din "Stefan cel Mare", precum si fostul secretar de stat Serban Mihailescu, cunoscut ca "Miki Spaga". A lipsit, in schimb, presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, un inrait suporter al Rapidului.
URMEAZA. Miercuri, in
Cupa, Dan Petrescu are
ocazia sa arate o noua fata
echipei sale in confruntarea
cu Otelul lui Sorin Cartu,
care vine la Bucuresti cu un
avantaj de doua goluri. Va
fi ultima lui confruntare
inaintea marelui derby de
duminica, cand vine in
Ghencea ca adversar al
Stelei.
( CATALIN FAINISI, VICENTIU NEAGOE)