x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ţălnar: "Şansele noastre la Liga Europa au crescut la 80 la sută"

Ţălnar: "Şansele noastre la Liga Europa au crescut la 80 la sută"

10 Mai 2010   •   00:00

Antrenorul lui Dinamo, Cornel Ţălnar, a declarat, luni, după victoria  cu 2-1 obţinută în deplasarea de la Alba Iulia, că şansele echipei sale de a ocupa un loc care asigură prezenţa în Liga Europa au crescut la 80 la sută.

"Am obţinut o victorie foarte grea, dar cred că, prin câştigarea acestor trei puncte, şansele noastre de a ajunge în Liga Europa au crescut până în jur de 80 la sută. Îmi pare rău pentru Alba Iulia, aici am crescut, aici m-am format ca jucător, aici am afaceri, aici îmi este familia, şi pot spune că şi eu i-am retrogradat. Alba Iulia nu cred că era o echipă care să retrogradeze în Liga II", a spus Ţălnar.

Dinamo a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 2-1, formaţia Unirea Alba Iulia, într-un meci contând pentru etapa a 32-a a Ligii I. Gazdele au deschis scorul în minutul 28, prin Florin Dan, în timp ce alb-roşii au revenit graţie reuşitelor lui Andrei Cristea, din minutele 45 şi 69, primul gol fiind marcat din penalty.

"Am retrogradat astăzi în Liga a II-a, nu am ce să le reproşez fotbaliştilor mei şi în opinia mea am fost cel puţin egali, ca joc, cu Dinamo. Chiar dacă poate părea un paradox, sunt bucuros că am retrogradat cu capul sus şi mă gândesc foarte serios să continui şi de la vară aici", a spus după meci şi antrenorul Unirii, Blaz Sliskovici.

×
Subiecte în articol: redactie