Tensiunile dintre Lewis Hamilton și Max Verstappen au crescut din nou joi, înainte de cursa decisivă a sezonului de Formula 1, care va avea loc în acest weekend, la Marele Premiu de la Abu Dhabi. Cei doi se prezintă la finalul sezonului la egalitate de puncte.
Relația lor tot mai tensionată a fost exacerbată de incidentele repetate de pe circuit. Existând posibilitatea ca titlul să fie decis de un accident, Verstappen a fost fără echivoc, spunând că sentimentele sale față de campionul mondial s-au deteriorat în mod fundamental.
Incidentele dintre cei doi și echipele lor Mercedes și Red Bull - inclusiv două accidente majore la Silverstone și Monza și, cel mai recent, un nou duel neplăcut la ultima etapă din Arabia Saudită - au fost punctele de vârf ale sezonului.
La sfârșitul săptămânii trecute, Verstappen a primit două penalizări de timp pentru încălcări ale regulilor, inclusiv pentru faptul că a frânat neregulamentar în fața lui Hamilton, ceea ce l-a făcut pe acesta să lovească partea din spate a mașinii Red Bull a pilotului olandez.
Ceea ce începuse ca un sezon amical, caracterizat de respect reciproc între cei doi, s-a destrămat încet. Întrebat dacă părerea sa despre Hamilton și Mercedes s-a schimbat pe parcursul luptei lor, Verstappen a fost tranșant. "Da, foarte mult", a spus el, citat de The Guardian. "Și nu într-un mod pozitiv".
El a continuat exprimându-și un sentiment de nemulțumire, având convingerea că a fost nedreptățit de către comisarii din Arabia Saudită.
"Se pare că doar eu am greșit cumva, în timp ce alți fac exact același lucru și nu primesc nimic", a adăugat el. "Amândoi am ieșit de pe pistă în primul viraj și cumva au judecat că a fost vina mea, lucru cu care nu sunt de acord. Nu este așa cum ar trebui să fie, nu este corect, pentru că se pare că alți piloți pot face lucruri asemănătoare și se pare că doar eu primesc o penalizare."
Hamilton a menționat cu insistență că speră la o luptă curată. "Cred că toți cei care participă la curse aici vin să câștige", a spus el. "Îmi place să cred că toată lumea vrea să o facă așa cum trebuie."
Campionul mondial a insistat că nu se va concentra asupra faptului că poate sau nu să aibă încredere în Verstappen. "Nu îi dau energie, sunt aici pentru a face cea mai bună treabă pe care o pot face", a spus el. "Mergem cu toată viteza înainte și nu ne irosim energia pe lucruri care nu sunt sub controlul nostru".
Ambii piloți au declarat că nu au simțit nevoia să stea de vorbă înainte de cursă pentru a clarifica lucrurile, dar Hamilton a făcut o evaluare a incidentelor. "Mi-ar plăcea să cred că am învățat din aceste lucruri și că am mers înainte", a precizat el.
Faptul că atmosfera dintre cei doi și modul în care aceasta le afectează abordarea cursei este importantă a fost cu atât mai clar în perioada premergătoare cursei din Abu Dhabi. Cu cei doi la egalitate de puncte, marele premiu este o finală în care se va decide învingătorul, dar care va fi decisă și dacă niciunul dintre ei nu termină cursa. În acest caz, dacă s-ar întâmpla ca cei doi să se elimine reciproc într-un incident, Verstappen ar fi campion, datorită celor nouă victorii obținute în acest sezon, față de opt ale lui Hamilton.
Cu toate acestea, directorul de cursă al FIA, Micheal Masi, a emis un avertisment dur că un pilotaj incorect sau încercările deliberate de a influența lupta pentru titlu ar putea fi pedepsite cu o deducere de puncte, modificând rezultatul campionatului.
Masi a simțit în mod clar nevoia de a le reaminti ambilor piloți că infracțiunile nu vor fi tolerate. El a citat codul sportiv internațional care notează dreptul de a sancționa "orice încălcare a principiilor de corectitudine în competiție, comportamentul nesportiv sau încercarea de a influența rezultatul unei competiții într-un mod care contravine eticii sportive".
Având în vedere importanța evenimentului din acest weekend, el a reamintit în mod special echipelor că sancțiunile pot include depunctarea. Regula este în vigoare pe tot parcursul sezonului, dar faptul că Masi a ales acest weekend pentru a o sublinia vorbește de la sine, în ceea ce privește miza acestei ultime curse.
(sursa: Mediafax)