Lucian Bute îşi va apăra titlul mondial IBF la categoria supermijlocie în faţa mexicanului Librado Andrade, pe care l-a mai întâlnit anul trecut, când a câştigat la puncte.
Licitaţia privind organizarea acestui meci a fost câştigată de firma Golden Boy Promotions, care îl impresariază pe mexican, aceasta oferind 1.211.000 de dolari, cu 16.000 de dolari peste oferta Interboxului, clubul lui Bute. Întâlnirea ar putea avea loc la 19 septembrie, la Las Vegas, într-o gală în care ar urma să boxeze şi Floyd Mayweather. "Sunt dezamăgit, deoarece toată lumea se aştepta ca lupta să aibă loc la Montreal. Vreau să-l înfrunt pe Andrade, indiferent unde sau când. Am nişte probleme de reglat cu el", a declarat Bute, făcând referire la meciul de la 25 octombrie din 2008, pe care l-a câştigat la puncte, deşi a fost trimis la podea în ultimul rund. În calitate de campion, românul va avea o bursă de 908.000 de dolari, adică 75% din total.
Citește pe Antena3.ro