x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Turul Ciclist al României a fost reprogramat. Eduárd Novák reacționează critic

Turul Ciclist al României a fost reprogramat. Eduárd Novák reacționează critic

de Redacția Jurnalul    |    25 Aug 2023   •   19:45
Turul Ciclist al României a fost reprogramat. Eduárd Novák reacționează critic
Sursa foto: facebook

Federația Română de Ciclism a anunțat printr-un comunicat că Turul României la Ciclism are o nouă perioadă de desfășurare. Competiția a fost amânată și va avea loc în perioada 18-22 octombrie. Fostul Ministru al Sportului, Eduard Novak, a reacționat critic referitor la decizie.

„Din motive independente de organizatori și parteneri, perioada de desfășurare a Turului României se decalează pentru luna octombrie. Federația Română de Ciclism, în acord cu Uniunea Ciclistă Internațională, a selectat o nouă perioadă de desfășurare care nu se suprapune cu alte competiții și care permite continuitatea acestei competiții emblematice pe plan local, oferind tuturor părților implicate – concurenți, spectatori, parteneri, etc., un spectacol de calitate, organizat la standarde internaționale, și o experiență sportivă completă.”, se scrie în comunicatul federației.

Festivitățile pentru Mica Buclă vor debuta astfel pe 17 octombrie cu prezentarea echipelor, eveniment ce va avea loc pe esplanada Casei de Cultură Suceava, urmând ca cicliștii să pornească în prima etapă pe 18 octombrie, spre Piatra Neamț, urmând un traseu de aproximativ 900 de kilometri.

Turul României 2023 este organizat de Federația Română de Ciclism, alături de Agenția Națională pentru Sport.

Novák Eduárd, fostul Ministru al Sportului, a reacționat critic la această decizie, scriind printre altele pe pagina sa de facebook:

„Deși Ministerul Sportului a alocat 2,5 milioane lei din fondurile de excelență pentru finanțarea ediției 2023 a Turului României, acești bani au dispărut între timp. La Agenția Națională pentru Sport nu se mai regăsesc aceste fonduri.

Toate celelalte competiții internaționale au fost finanțate, doar fondurile pentru Turul României au dispărut. Vă mulțumim pentru sprijinul acordat!

Sunt sigur că la canotaj plățile sunt la zi. Aș dori să vă amintesc un aspect important: acest eveniment generează niște obligații contractuale față de sponsori, echipe și sportivi. Toate acestea pentru sportul românesc.”

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: turul romaniei ciclism