x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport “U” Craiova – Oţelul 1-0:Al treilea succes pe teren propriu!

“U” Craiova – Oţelul 1-0:Al treilea succes pe teren propriu!

de Dragos Stoica    |    Mario Morcov    |    25 Aug 2008   •   00:00
“U” Craiova – Oţelul 1-0:Al treilea succes pe teren propriu!

Elevii lui Nicolo Napoli au administrat gălăţenilor prima înfrîngere din acest campionat, golul lui Găman ducîndu-i pe “alb-albaştri” pe locul patru după primele cinci etape.

Elevii lui Nicolo Napoli au administrat gălăţenilor prima înfrîngere din acest campionat, golul lui Găman ducîndu-i pe “alb-albaştri” pe locul patru după primele cinci etape.

Craiova merge ceas! Cea de-a treia partidă disputată pe teren propriu de olteni a reprezentat o nouă victorie, Universitatea ajungînd după succesul cu Oţelul pe locul patru în clasament.


TARI. Deşi oaspeţii veneau neînvinşi în Bănie, trupa lui Petre Griogoraş s-a văzut nevoită să recunoască superioritatea gazdelor, care au avut şi o bară prin Florin Costea. Pînă la urmă, scorul a fost doar 1-0, graţie golului marcat cu capul de Valerică Găman, un fundaş de numai 19 ani. “Ştiam că Universitatea este o echipă puternică. Poate că şi drumul pînă la Craiova, care a durat mai bine de şapte ore, şi-a pus amprenta. Am anihilat bine cei doi jucători valoroşi ai Craiovei, Costea şi Gîngioveanu, însă am primit gol din fază fixă, de la un fundaş de 19 ani”, a declarat tehnicianul oaspeţilor, Petre Grigoraş.


BUCURIE. La rîndul său, antrenorul oltenilor, italianul Nicolo Napoli, şi-a lăudat elevii: “Am meritat această victorie, care este foarte importantă pentru moralul nostru. Mă bucur pentru golul reuşit de Valerică Găman şi îi felicit pe toţi jucătorii, mai ales că s-a jucat pe o temperatură insuportabilă. Reîntîlnirea cu publicul s-a văzut, suporterii ne-au împins de la spate”. În altă ordine de idei, Universitatea Craiova a decis să-l vîndă la Steaua pe “proscrisul” Andrei Ionescu în schimbul a 500.000 de euro, jucătorul urmînd să fie deţinut în coproprietate de cele două cluburi.

×
Subiecte în articol: sport