Aproximativ 20.000 de spectatori au îndurat o ploaie insistentă pentru a asista la un simulacru de fotbal. Cea mai aşteptată confruntare a etapei nu a însemnat decât o nouă luptă surdă, încâlcită, atât de specifică Ligii 1.
Steaua a bifat aseară cel de-al 12-lea meci consecutiv fără victorie în acest sezon, iar marţi, în Liga Campionilor, pe Olympiastadion din München, în mod absolut logic, va ajunge la cota 13. Singurele momente ce merită reţinute în partida de pe Ion Oblemenco sunt ratarea incredibilă a portughezului Antonio Semedo (’10), care a ratat cu poarta goală, de la şase metri, după o pasă a lui Dayro Moreno, şi o paradă a portarului gazdelor, Bornescu, prin care acesta a evitat un gol antologic, de la peste 60 de metri, al căpitanului stelist, Mirel Rădoi (’51). În rest, doar pase greşite, chiar şi lungi de doar doi-trei metri, faulturi inutile sau tot felul de execuţii hilare. În penuria de momente fotbalistice, un eveniment foarte interesant este faptul că vedeta Universităţii, internaţionalul Florin Costea a evoluat într-o pereche de ghete primite cadou de la Adrian Mutu, inscripţionate cu numele celor doi copii ai "Briliantului", Mario şi Adriana.
După meci, antrenorul Stelei, Dorinel Munteanu a contestat arbitrajul centralului Alexandru Tudor. "Am avut penalty care nu s-a dat. Sunt supărat că n-am bătut, am văzut o singură echipă pe teren în acest joc. Dacă un arbitru de talia lui Tudor e fricos şi nu dă penalty în minutul 85, ce putem să mai spunem? Totuşi, ratăm cu seninătate, ratăm cu poarta goală, am avut iar bară. Încercăm să ieşim din această pasă proastă. Nu cred că am făcut o partidă slabă", a spus tehnicianul Stelei.
Mititelu: "echilibrat"
"Noi am câştigat un punct, deşi am văzut că erau câţiva jucători ai Stelei care se bucurau la finalul meciului pentru acest egal. Campionatul acesta este unul echilibrat, dur, nu mai este ca în anii precedenţi, când echipele din provincie făceau ce făceau în faţa celor din Bucureşti", a declarat, în replică, patronul oltenilor, Adrian Mititelu.
Stadion: Ion Oblemenco – Craiova
Spectatori: 20.000
Arbitri: Al. Tudor – A. Oniţa, G. Szabo
Echipele
CRAIOVA: Bornescu – Dănănae, Bărboianu (’86 M. Barbu), Mitchell, Rose – D. Stoica, Prepeliţă (’60 Găman), Gângioveanu – Woobay, Fl. Costea (’82 M. Costea), Baird. Antrenor: Nicolo Napoli
STEAUA: Zapata – Golanski, D. Goian, Ghionea, P. Marin – Rădoi, Ov. Petre (’66 Lovin) – Nicoliţă (’86 Ochiroşii), Dayro Moreno, Semedo (’51 Szekely) – B. Stancu. Antrenor: Dorinel Munteanu
Goian, la vânzare
Prin intermediul impresarului Daniel Stanciu, stoperul Stelei, Dorin Goian a fost propus clubului grec Panathinaikos Atena, în schimbul sumei de patru milioane de euro. "Nu ştiu dacă grecii pot plăti această sumă, dar dacă o vor plăti, jucătorul e al lor", a explicat Stanciu. "Ar fi un pas înainte pentru mine. Panathinaikos e o echipă cunoscută în Europa, a câştigat cu Werder Bremen şi asta spune totul. Are un antrenor foarte bun, Henk Ten Cate, iar acolo joacă şi Gilberto Silva, lider în naţionala Braziliei", a afirmat Goian."Alexandru Tudor a intrat pe o pantă descendentă, la fel şi tuşierul Oniţa. Nu vreau să spun că nu am câştigat din cauza arbitrajului, dar a stricat meciul"
Adrian Mititelu - patron "U" Craiova
Citește pe Antena3.ro