x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport UEFA: Marţi se decid eventualele sancţiuni împotriva clubului Dinamo

UEFA: Marţi se decid eventualele sancţiuni împotriva clubului Dinamo

21 Aug 2009   •   00:00

"E prea devreme sa decidem azi, martea viitoare se va reuni Comisia de Disciplina a UEFA pentru a analiza si a decide sanctiunea in cazul Dinamo", a declarat un oficial al forului european pentru gsp.ro



Acelasi personaj spune ca Dinamo, in cel mai fericit caz, se va alege doar cu pierderea meciului cu scorul de 3-0, la masa verde: " Sentinta depinde de amploarea incidentelor, adica minimum pierderea meciului cu 3-0 la si amenda, ori disputarea partidelor de acasa cu portile inchise sau pe alt stadion, si se poate ajunge pana la suspendarea echipei din cupele europene intre 1 si 3 ani". Mai multi oficiali din fotbalul romanesc sunt convinsi ca Dinamo va sta in afara competitiilor europene minim două sezoane!

×
Subiecte în articol: sport