Antrenorul Cornel Ţălnar a declarat, luni, că în cursul acestei săptămâni va decide dacă brazilianul Fernando Cedrola şi cehul Martin Zivny vor rămâne în lot pentru returul Ligii I. "Nu i-am văzut încă. Săptămâna aceasta după ce îi văd la joc, în funcţie de ce arată, ne vom decide dacă rămân sau nu în lotul primei echipe. Eu cred că Dinamo are un lot destul de competititv şi poate doar prin plecarea lui Tamaş să fi rămas o gaură, dar sunt convins că jucătorii care îl vor înlocui îl vor suplini cu succes", a spus Ţălnar.
Cei doi fundaşi au fost propuşi oficialilor dinamovişti de impresarul Victor Becali. "Deocamdată au făcut doar vizita medicală şi din cauza asta nu au putut să se antreneze. Staful tehnic va decide dacă cei doi vor fi transferaţi sau nu. Eu am fost solicitat de cei de la Dinamo, care caută un fundaş central, şi încerc să-i ajut. Nu pot vorbi despre amândoi jucătorii, dar Ferando cred că are valoare de Dinamo", a spus Victor Becali.
Fundaşul brazilian Fernando Cedrola de Souza, în vârstă de 23 de ani, a mai evoluat până acum la echipele Juventude, Tupi, iar ultima oară a jucat, în Portugalia, la Nacional Madeira. Cehul Martin Zivny evoluează tot pe postul de fundaş, are 28 de ani şi a evoluat până acum la FC Brno şi Austria Kärnten.