RAPID – STEAUA • DORINEL MUNTEANU ÎI DĂ CREDIT DIN NOU COLUMBIANULUI ZAPATA
Stadionul din Giuleşti va găzdui în această seară un derby între două
rivale bucureştene aflate într-un moment extrem de delicat. Totuşi,
cele două tabere anunţă că vor da totul în partida de astăzi.
Cu o zi înaintea confruntării de sub Podul Grant, care va începe la ora 20:30 şi va fi transmisă de Antena 1, antrenorul Stelei, Dorinel Munteanu a anunţat că portarul columbian Robinson Zapata va fi titularizat, în pofida erorii de la primul gol marcat de Juninho, la Lyon. "Am avut o discuţie cu antrenorul de portari şi cu portarul Zapata. Zapata este portarul numărul unu al Stelei şi el va fi în poartă la meciul cu Rapid. La faza primului gol primit de Steaua la Lyon a fost o greşeală colectivă, nu doar eroarea portarului", a dezvăluit "Munti". La rândul său, goalkeeper-ul columbian a spus: "Va fi un meci foarte greu, dar intenţia e clară: să învingem, pentru că e foarte important. Avem o mare dorinţă de a învinge, pentru că sunt trei puncte importante. Înainte de a veni în România, ni s-a spus că Dinamo, Rapid şi CFR sunt echipele importante cu care ne batem, că sunt derby-uri. Sigur că cine s-a născut în România are un plus, simte mai mult un astfel de meci, dar şi noi, care nu ne-am născut aici, ştim ce e un derby. Suntem aici să facem ceva bun, la dispoziţia clubului şi a antrenorului. Dorinel ne-a zis că cine munceşte şi se pregăteşte va fi titular. Eu nu sunt afectat, ci cei care sunt alături de mine".
OBIECTIV. "Cu tot respectul, mergem să câştigăm în Giuleşti. Avem un obiectiv şi ne propunem să facem un joc bun, curajos şi să învingem. E singura variantă, după părerea mea, de a ne apropia de lider şi de a spera la un loc între primele două formaţii la final. Nu va fi uşor. Dar ce e uşor în viaţă? Am un lot valoros şi voi găsi în momentul jocului fotbaliştii care sunt fizic şi psihic la potenţial maxim. Nu iau în calcul înfrângerea. Orice joc cu ocupantele primelor 4-5 locuri este important, decisiv în felul lui. Nu cade stadionul pe noi. E un joc în care fiecare vrea să câştige. Este un derby. Nu mi-e frică de atmosfera din Giuleşti, partida se va disputa pe teren şi cine e mai bun câştigă. Nu mă interesează ce zic cei de la Rapid, au avut şi ei probleme, dar noi ne concentrăm la maximum. Totul depinde de noi. Nu am superstiţie, câştig şi nu am nici o problemă", a mai declarat antrenorul trupei din Ghencea.
PROBLEME. Directorul general al Rapidului, Costantin Zotta, a vorbit despre problemele financiare cu care se confruntă gruparea din Giuleşti. "Întârzierile plăţii salariilor au fost acceptate şi de jucători, dar sunt probleme financiare la Rapid. Jucătorii nu şi-au primit banii de o lună. Nu am de ce să ascund acest lucru! În mod normal trebuiau să-şi primească banii la timp, dar nimeni nu a crezut că vom ajunge aici. Ne-am făcut planuri mari şi trebuie să recunosc că mi-a rămas o bucăţică de entuziasm şi sper să ducem proiectul la capăt. Sincer, îmi doresc ca şi Taher şi Copos să fie la meci, dar până acum nu pot să confirm şi nici să infirm acest lucru. Am încredere că cele două persoane implicate la Rapid vor găsi soluţiile necesare pentru a ieşi din criză. Nimeni nu este liniştit când nu-şi primeşte salariile. Jucătorii nu-şi vor depune memoriile, este o prostie. Situaţia nu este simplă, există un plan pentru ieşirea din criză, dar nu sunt în măsură să vorbesc eu despre acest lucru. Nu cred că ne vom prăbuşi niciodată, chiar dacă este o situaţie foarte grea", a spus oficialul rapidist.
Citește pe Antena3.ro