x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Unul dintre atacatorii lui Mutu a fost arestat

Unul dintre atacatorii lui Mutu a fost arestat

07 Mai 2010   •   00:00

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, pe numele său Daniele Taddei, a fost reţinut fiind suspectat de implicarea în incidentul în care au fost victime Adrian Mutu şi soţia sa, Consuelo, în dimineaţa zilei de 16 aprilie, în Piazza del Carmine din Florenţa, informează cotidianul Il Firenze.

"Un bărbat, cunoscut în viaţa de noapte din Florenţa, e cel care, din declaraţiile prietenilor lui Adrian Mutu, l-a lovit pe Fawaz Gruosi (58 de ani), din Liban. În cătuşe a ajuns Daniele Taddei, 38 de ani, o mai veche cunoştinţă a anchetatorilor. Măsura i-a fost anunţată în mod direct la Sollicciano, deoarece Taddei e deja arestat pentru un alt episod, un atac asupra unei fete ce a avut loc cu câteva luni în urmă, în discoteca Tenax. Decizia de reţinerea a fost luată mai devreme, cu aproximativ zece zile în urmă, la doar câteva zile după altercaţia din 16 aprilie", a notat Il Firenze.

Presa italiană a relatat că atacantul Adrian Mutu şi soţia sa Consuelo au fost implicaţi într-un incident, în dimineaţa zile de 16 aprilie, în timp ce se întoarceau acasă după o noapte petrecută la "Cavalli Club" din Florenţa, alături de doi prieteni, bijutierul libanez Fawaz Gruosi şi omul de afaceri Buti Tommaso.

Conform Il Firenze, Daniele Taddei a fost recunoscut atât de Mutu, cât şi de Tommaso: "Poliţiştii sunt siguri că Taddei este cel care l-a lovit pe bijutier şi i-a perforat timpanul. El a fost recunoscut atât Mutu, cât şi Tommaso Buti, care de asemenea a fost lovit cu palma pe faţă. Din fericire fără consecinţe, spre deosebire de Gruosi, care a ajuns la spital, având nevoie de treizeci de zile de tratament".

×
Subiecte în articol: redactie