x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport US Open - Sarapova si Clijsters avanseaza

US Open - Sarapova si Clijsters avanseaza

de Delia Gomoescu    |    08 Sep 2005   •   00:00

US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se apropie de final. In competitia feminina, Maria Sarapova si Kim Clijsters si-au procurat deja biletele pentru semifinale, iar turneul masculin a ajuns in faza sferturilor.

FEMININ. Rusoaica Sarapova, favorita numarul 1 a intrecerii, a invins-o in sferturi, 7-5, 4-6, 6-4, pe compatrioata sa Nadia Petrova. In primul set, Maria a condus cu 4-0, dar s-a impus in cele din urma doar cu 7-5. Sarapova si-a regasit siguranta abia in setul 3, pe care l-a castigat cu 6-4. Intr-o alta partida, Kim Clijsters, cap de serie numarul 4, a trecut cu 4-6, 7-5, 6-1, de americanca Venus Williams. Cele doua, fosti lideri ai clasamentului mondial, au oferit cel mai spectaculos meci de pana acum. Belgianca a revenit in forta dupa ce Venus a invins in primul set si a condus cu 4-2 in cel de-al doilea. Ultimele doua partide din sferturi, Mary Pierce - Amelie Mauresmo si Elena Dementieva - Lindsay Davenport, s-au disputat azi-noapte, iar semifinala Sarapova - Clijsters este programata diseara.

MASCULIN. Dupa ce l-a eliminat pe Rafael Nadal in turul 3 si pe Tommy Robredo in optimi, americanul James Blake, surpriza de pana acum a turneului masculin, a dat piept noaptea trecuta cu Andre Agassi. In cealalta partida s-au intalnit Guillermo Coria si Robby Ginepri. Ultimele "sferturi", Lleyton Hewitt - Jarkko Nieminen si Roger Federer - David Nalbandian, vor avea loc diseara.

JUNIOARE
Sorana Carstea a ratat calificarea in optimile de finala ale turneului de junioare de la US Open, fiind invinsa in turul 2, cu 6-4, 4-6, 6-4, de taiwaneza Wen-Hsin Hsu, cap de serie numarul 11. La dublu, perechea Mihaela Buzarnescu/Alexandra Dulgheru, cap de serie numarul 3, a invins in runda inaugurala, 6-4, 6-3, cuplul american Lauren Albanese/Jennifer Stevens. La randul sau, perechea Sorana Carstea/Anastasia Pavliucenkova (Romania/Rusia) a castigat cu 6-2, 6-0 in fata americancelor Megan Alexander si Chelsey Gullickson.

×
Subiecte în articol: sport