x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Viorel Moldovan: "Mergem cu gânduri paşnice în Ghencea"

Viorel Moldovan: "Mergem cu gânduri paşnice în Ghencea"

31 Mar 2010   •   00:00

Antrenorul lui FC Braşov, Viorel Moldovan, i-a ironizat pe conducătorii Stelei, care au sugerat că înfrângerea "stegarilor" din etapa trecută, în meciul cu CFR Cluj, a fost suspectă.

"Întâlnim un adversar în suferinţă şi vom încerca să-i ajutăm să iasă din aceasta situaţie. Vreau să le transmit celor de la Steaua că vor avea un meci foarte uşor contra noastră. Noi chiar mergem cu gânduri paşnice în Ghencea", a spus Moldovan, miercuri, într-o conferinţă de presă.

"Obiectivul nostru este să pierdem fiecare meci, aşa că Steaua trebuie să fie sigură de cele trei puncte. Eu voi încerca să menajez mai mulţi jucători. Asta este situaţia, noi suntem Crucea roşie şi vom ajuta pe toată lumea. Urmează şi Dinamo şi Timişoara, şi cine o mai avea nevoie de ajutor, nu este problemă", a continuat tehnicianul braşovenilor.

Moldovan a redevenit apoi serios şi s-a arătat deranjat de suspiciunile care au planat asupra meciului cu CFR Cluj, pierdut, pe teren propriu, scor 0-1: "La câte tâmpenii se spun şi se scriu, cred că dacă aş pleca urechea la toate, aş lua-o razna. Steaua rămâne Steaua chiar şi atunci când trece printr-o perioadă dificilă. În plus, jucăm în Ghencea. Pe noi ne mulţumeşte şi un rezultat de egalitate, mai ales că Steaua se poate mobiliza foarte bine în momente critice".

Partida Steaua - FC Braşov este programată vineri, cu începere de la ora 18:30.

×
Subiecte în articol: redactie