x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport VOLEI – CUPE EUROPENE / Metal Galaţi, învinsă pe teren propriu

VOLEI – CUPE EUROPENE / Metal Galaţi, învinsă pe teren propriu

14 Noi 2008   •   00:00
VOLEI – CUPE EUROPENE / Metal Galaţi, învinsă pe teren propriu

Echipa feminină Metal Galaţi a pierdut cu 3-1 meciul cu formaţia Vakifbank Istanbul, disputat în sala Rapid din Bucureşti şi contând pentru grupa C a Ligii Campionilor.



După victoria cu 3-0 obţinută în etapa precedentă pe terenul polonezelor de la Fakro Muszyna, gălăţencele şi-au dorit foarte mult un nou succes, care le-ar fi netezit drumul spre fazele superioare, însă au trebuit să se încline în faţa unei echipe evident mai experimentate. Cum în celălalt meci Muszyna a învins în deplasare, cu 3-1, pe Volley Bergamo (Italia), lupta rămâne deschisă, toate echipele având câte 3 puncte.

Tot la feminin, în Cupa CEV, Ştiinţa Bacău a învins cu 3-0 în ambele manşe Slovan Bratislava (Slovacia) şi s-a calificat în optimi. În schimb, Dinamo a fost eliminată, după 1-3 şi 2-3 cu Zeiler Koeniz (Elveţia). În competiţia similară masculină, CVM Constanţa a pierdut, în deplasare, scor 3-1, în faţa lui Hypo Innsbruck (Austria), ratând calificarea deoarece în tur câştigase doar cu 3-2. În Challenge Cup, băieţii de la Dinamo au pierdut cu 3-0 şi 3-0 meciurile cu Patras (Grecia) şi au fost eliminaţi.

×
Subiecte în articol: sport