Zenit Sankt-Petersburg l-a concediat pe antrenorul Dick Advocaat, din cauza rezultatelor slabe înregistrate. La baza acestei decizii a stat anunţul făcut de tehnicianul olandez, de a prelua, din luna decembrie, postul de selecţioner al Belgiei.
"Din păcate, după decizia lui Dick Advocaat de a deveni accepta postul de selecţioner al Belgiei, rezultatele lui Zenit au fost din ce în cet mai slabe, atât fanii cât şi conducătorii clubului fiind nemulţumiţi de locul ocupat în acest moment în campionatul naţional", se precizează într-un comunicat dat publicităţii de Zenit. După 17 etape, Sankt-Petersburg ocupă locul 7 în prima ligă rusă, cu 24 de puncte, elevii lui Advocaat fiind învinşi duminică, pe teren propriu, de Tom Tomsk (0-2).
Fost selecţioner al Olandei şi Coreei de Sud, Dick Advocaat a câştigat campionatul Rusiei cu Zenit Sank-Petersburg în 2007, reuşind să cucerească în sezonul următor Cupa UEFA. Până la numirea unui nou antrenor, interimatul la conducerea tehnică va fi asigurat de Anatoli Davidov, actualul tehnician al echipa de tineret a clubului Zenit.
Citește pe Antena3.ro