x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport „Zimbrii” băimăreni joacă asăzi în Africa de Sud, la Toyota Challenge Cup

„Zimbrii” băimăreni joacă asăzi în Africa de Sud, la Toyota Challenge Cup

26 Noi 2021   •   11:59
„Zimbrii” băimăreni joacă asăzi în Africa de Sud, la Toyota Challenge Cup
Sursa foto: Picasa

Jucătorii campioanei en-titre la Rugby, C.S.M.Știința Baia Mare, sunt prezenți timp de două săptămâni, pe tărâm sud-african, la Toyota Challenge Cup, competiție găzduită în intervalul 13-26 noiembrie de capitala juridică a Africii de Sud, Bloemfontein.

„Zimbrii” au plecat duminică, 14 noiembrie, parcurgând distanța aeriană de 8.345 de kilometri, pe ruta București - Doha (Qatar) - Johanesburg (una dintre cele mai mari 50 de aglomerații urbane din lume) – Bloemfontein. Singurele absențe din lotul zimbrilor sunt cei trei jucători prezenți în această perioadă la Campionatul European Under 20; pilierul Costinel Adrian Jipa, mijlocașul la deschidere Mihai Alexandru Mureșan, precum și centrul Darin Onț, plus cei doi jucători accidentați, pilierul Domițian Mureșan și Daniel Todoran.

În cursul după amiezii de vineri, începând cu ora 18.15 ora locală a României, campioana en-titre a României, va susține contra celor de la Toyota Cheetahs duelul din cadrul Toyota Challenge Cup.

Misiunea băimărenilor va fi una dificilă în condițiile în care adversarul Toyota Cheetahs a pierdut la limită primul meci 30-31, cu D.H.L. Western Province, impunându-se ulterior în următoarele două jocuri; 99-15 contra celor de la Diables Barcelona, respectiv 43-34 cu Cell C Sharks.

Toyota Stadium din Bloemfontein, care va găzdui partida, este o bijuterie arhitectonică. În urmă cu 26 de ani, cu ocazia găzduirii meciurilor de la Cupa Mondială din Africa de Sud, autoritățile din Africa de Sud au construit la Bloemfontein un stadion modern multifuncțional ce poate găzdui competiții de rugby, atletism sau ciclism.

Cu o capacitate de 45.158 de spectatori, această bijuterie arhitectonică considerată a fi una dintre cele mai sofisticate arene din sportul african, găzduiește în prezent meciurile echipelor Toyota Cheetahs, Toyota Free State Cheetahs în speță cea a clubului de fotbal Bloemfontein Celtic.

Zimbrii băimăreni au susținut deja un meci în Africa de Sud, în urmă cu o săptămână (pe 20 noiembrie 2021) contra celor de la Free State XV, pe care l-au câștigat într-o manieră categorică, scor 72-14.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: rugby