Mucegai românesc pe Staţia Spaţială Internaţională

Centrul Spaţial Kennedy din Cape Canaveral, statul american Florida, 24 februarie 2011, ora 16:50: naveta Discovery porneşte în cel de-al 39-lea şi ultimul său zbor cosmic, în cadrul misiunii numite, codificat, STS-133. Format din şase astronauţi, echipajul navetei americane va petrece în spaţiu două zile înainte să se cupleze cu Staţia Spaţială Internaţională (ISS). Specializaţi în diferite domenii ştiinţifice, cosmonauţii îşi vor petrece acolo nouă zile, în cursul cărora vor avea un program deosebit de complex, care va include şi două ieşiri în spaţiu. Dar, înainte de toate acestea, ei vor trebui să descarce toate cele 16.527 tone de echipamente ştiin­ţi­fi­ce aşteptate de mult timp la bordul ISS. Printre acestea se numără şi Ân am­basador" al inteligenţei tehnice ro­mâneşti. Oficial, acest sol care va ajun­ge la bordul ISS se nu­meşte Éreş­te­rea şi Supravieţuirea Fun­gilor Colo­raţi ? Spaţiu", un experiment ştiinţific care ne menţine în clubul select al ţărilor, nu chiar multe la număr, implicate activ în cerce­tă­rile spaţiale.

Planificat cu câţiva ani în urmă, acest experiment a fost conceput şi realizat, în ceea ce priveşte partea sa terestră, de membrii unui colectiv de cercetători coordonat de dr ing. Dumitru Haşegan, directorul Institutului de fitiinţe Spaţiale din Româia. Haşegan se află la centrul spaţial din Florida de la începutul lui februarie. Cu câteva zile înaintea plecării, el ne-a descris, în detaliu, în ce constă, de fapt, acest experiment.

Practic, programul de cercetare trimis pe ISS de  specialiştii români poate fi inclus în categoria experimentelor de biologie spaţială. Öste vorba despre culturi de Ucladium, fa­milie de fungi ciuperci de mici dimensiuni din care face parte mucegaiul obişnuit, cel care ne face zile ama­re atunci când se instalează prin un­gherele ascunse ale caselor noastre. Pare un aspect banal, dar apariţia acestui mucegai în spaţiul închis al unul vehicul spaţial se poate dovedi o mare pacoste. Concret, experimentul nostru studiază modul în care dez­vol­tarea acestor fungi este influenţată atât de starea de imponderabilitate, cât şi de prezenţa radiaţiilor cosmice."

Cum arată românul" trimis în spaţiul cosmic? Haşegan îl descrie punct cu punct: Experimentul nostru are două părţi distincte. Prima monitorizează adaptarea şi evoluţia în imponderabilitate a unor culturi vii de Ucladium. Cea de-a doua constă în studierea modului în care se dezvoltă sporii de Ucladium în condiţiile specifice ale spaţiului cosmic. Concret, este vorba despre patru containere cu o greutate de 1,3 kilograme fiecare. Confecţionate dintr-un material plastic special, acestea au 20 x 15 centimetri. În interior, fiecare container este împărţit în două compartimente în care se află câte două capsule din plastic. Acestea conţin un mediu nutritiv specific acestei specii de Fungus, plus miceliile din care în timp se vor dezvolta culturile propriu-zise. În trei dintre containere se află culturi de diferite vârste, de zero zile, două zile şi patru zile. În cel de-al patrulea container sunt sporii de Ucladium, a căror evoluţie va fi urmărită în următoarele şase-şapte luni. Odată ajunse în spaţiu, dezvoltarea culturilor deja viabile va fi urmărită periodic şi ele vor fi fotografiate la fiecare două zile. Motiv pentru care orice detaliu tehnic a fost atent urmărit. Inclusiv culoarea de fond a mediului de cultură, care a fost astfel aleasă încât să asigure fotografiilor un contrast cât mai bun. Primele trei containere vor reveni pe Terra la bordul navetei Discovery, la încheierea acestei ultime misiuni spaţiale. Al patrulea, cel cu spori, se va reîntoarce pe la mijlocul verii, la bordul unei nave ruseşti, de tip Soiuz. Această defalcare a orarului" de revenire a complicat un pic partea birocratică" a  experimentului. Asta din cauză că a fost nevoie să se încheie două contracte de colaborare cu doi furnizori de servicii" diferiţi: pentru lansarea în spaţiu şi transportul pe ISS a celor patru containere s-a tratat cu partea americană, concret cu NASA. Iar pentru readucerea pe Pământ a celui de-al patrulea container, cu partea rusă, care coordonează programul lansării navelor de tip Soyuz.     

România - putere cosmică
Oricât ni s-ar putea părea de ciudat şi poate neaşteptat, România face parte de mulţi ani din clubul select al ţărilor implicate în programe de cercetare a spaţiului cosmic. Debutul nostru cosmic a avut loc la începutul anilor '70, sub coordonarea fostei URSS, care încă de pe atunci pusese la punct programul internaţional ànterkosmos" rezervat ţărilor frăţeşti" din lagărul comunist. O statistică sumară arată că de-a lungul ultimelor patru decenii reprezentanţii comunităţii ştiinţifice româneşti au participat, cu aparatură proprie sau realizată în cooperare cu alte centre ştiinţifice, la echiparea a 27 de sateliţi artificiali, trei rachete utilizate ca lansatoare de sateliţi, plus patru staţii orbitale. Debutul acestei prezenţe prestigioase a avut loc în 1972, când, plasat pe orbită circumterestră, satelitul Interkosmos 6 a dus în spaţiu prima generaţie de instrumente româneşti specializate în studierea radiaţiei cosmice primare. Apoi, în următorii 17 ani, până în 1989, programul spaţial românesc s-a concentrat tot pe trimiterea în spaţiu a unor instrumente specializate în cercetarea radiaţiei şi plasmei cosmice, dar şi în studii de spectrometrie de masă. Bineînţeles că punctul de vârf al programului nostru spaţial, care nu a mai fost atins niciodată de atunci şi până azi, a fost zborul cosmic al lui Dumitru Prunariu, primul, şi până acum singurul, astronaut român. Începută la 14 mai 1981, misiunea Soiuz 40 la care Prunariu a luat parte a durat în total şapte zile, 20 de ore şi 42 de minute. În cursul acestui interval, românul a participat la 21 de experimente ştiinţifice, din care mare parte erau concepute chiar aici, acasă. Indiferentă la schimbarea regimului politic, prezenţa româ­nească în spaţiul cosmic a continuat şi după 1990. În general a fost vorba despre aparatură de cercetare de ultimă generaţie, specializată în studiul plasmei din spaţiul cosmic, magnetometrie şi teledetecţie. În 1991 şi 1993 s-a mers tot pe varianta rusească a programului Interkosmos. Iar în 1995 şi 1996, aparatura româ­neas­că a fost inclusă în programul spaţial in­ternaţional ànterball". Anul 1996 a mar­cat participarea noastră, cu apa­ra­tură de teledetecţie, la programul MIR-PRIRODATA. A urmat 1997, când instrumentar românesc folosit în studiul plasmei şi magnetometrie a fost inclus în programul spaţial EQUATORS. Din păcate, pentru ur­mătorii mulţi ani nu se întrevede posibilitatea ca un alt cosmonaut pornit de pe meleagurile noastre să repete performanţa lui Prunariu. Şi asta nu pentru că nu am avea specialiştii necesari, ci pentru că nesfârşita criză financiară în care ne scufundăm de la an la an exclude, din start, extravaganţa unei asemenea investiţii".

Un experiment ştiinţific complex de biologie spaţială
"Ucladium", nume ştiinţific ciudat în spatele căruia se ascunde o întreagă familie de mucegaiuri. De ce ar fi acestea atât de importante, încât să li se dedice un experiment cosmic? Simplu: pentru că sunt nişte forme inferioare de viaţă, deosebit de rezistente, care se pot strecura chiar şi în mediile cele mai atent protejate. Răspândiţi în atmosferă, sporii lor pot provoca boli deosebit de grave, de la alergii până la afecţiuni pulmonare greu de vindecat. Cu câţiva ani în urmă, specialiştii au stabilit că decesele pe bandă rulantă provocate de ceea ce a fost numit blestemul faraonilor" erau provocate, în realitate, de aflatoxină", substanţă existentă în mucegaiurile care se dezvoltă în spaţii închise. Iar incintele staţiilor orbitale, inclusiv ISS, dar şi cea care va porni cândva către planeta Marte sunt medii propice pentru dezvoltarea unor mucegaiuri cu efecte patogene. O situaţie gravă cu care oamenii ajunşi în spaţiu s-au confruntat deja. În anul 1997, pe staţia orbitală MIR, filamentele dense de mucegai ajunse acolo nu se ştie cum au atacat plasticul, metalul, ba chiar şi sticla aparatelor de bord, ajungând să afecteze chiar şi computerul de bord.