x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Analfabetism funcțional, cu 10 la Matematică

Analfabetism funcțional, cu 10 la Matematică

05 Mai 2017   •   11:44
Analfabetism funcțional, cu 10 la Matematică

Rezultatele PISA 2015 au relevat faptul că, în România, 2 din 5 copii nu înțeleg ce citesc și nu pot rezolva probleme simple de logică. Pe de altă parte, profesorul Sorin Borodi a realizat o analiză a tuturor subiectelor date la Matematică din 1933 până în 2016, rezultatul fiind că gradul de dificultate a scăzut în mod evident. În acest context, o soluție ar fi produsele de învățare care să-i încurajeze pe elevi să învețe cu plăcere, fără presiunea rezultatelor.

Dinaintea fiecărui examen important, neliniștea sau chiar anxietatea devin emoțiile pregnante în rândul elevilor. Presiunea din partea școlii de a obține cele mai bune rezultate, presiunea din partea familiei preocupate de viitoarea carieră a copilului sau chiar presiunea colectivului de elevi aflat în permanentă concurență - toate pot imprima o notă de teamă în fața celor mai importante examene. Iar când vine vorba de cele mai dificile discipline, Matematica este de departe cea mai provocatoare dintre științe.

Dificultatea subiectelor la Matematică - în cădere liberă

Cu toate acestea, profesorul de matematică Sorin Borodi a realizat o comparație extrem de interesantă între toate subiectele la Matematică din 1933 și până în 2016. Așadar, analizând itemii propuși de-a lungul anilor, a constatat că aceștia au fost din ce în ce mai puțin dificili, iar din 1989 până în 2016 putem afirma că gradul de dificultate a subiectelor la Matematică s-a înjumătățit (de la 8.33 la 4.27).

Pe de o parte, subiectele mai ușoare la Matematică pot determina rezultate mai bune la examene și percepția -falsă - că nivelul de pregătire al elevilor este unul ridicat.

Pe de altă parte, rezultatele unor teste internaționale precum PISA demonstrează faptul că analfabetismul funcțional este un fenomen ce poate apărea chiar și în cazul elevilor ce au obținut note „bune“ la diferite examene sau evaluări.

Cum se poate înțelege Matematica

În acest context, e important ca elevii să învețe cu adevărat bine pentru școală, fără să aibă notele și calificativele drept indicatori principali ai pregătirii lor. Astfel, pentru a încuraja interesul elevilor pentru școală, specialiștii Intuitext în educație au înțeles importanța instrumentelor de studiu adaptate profilului noilor generații de elevi ai erei digitale.

Prin urmare, au creat ExamenulTau.ro, un site dedicat elevilor din clasele a VII-a și a VIII-a care vor să se pregătească atât pentru temele zilnice, cât și pentru teze sau Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a. Cu ExamenulTau.ro elevii studiază folosind gadgeturile lor preferate – tableta sau laptopul - și înțeleg noțiunile dificile de la clasă la Limba Română și Matematică cu ajutorul lecțiilor online pe care le pot accesa de câte ori este nevoie, problemelor rezolvate în pași sau al simulărilor de examen.

×
Subiecte în articol: analfabetism