x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Andronescu: Cred că putem să lansăm drafturile celor trei legi ale învăţământului după alegeri

Andronescu: Cred că putem să lansăm drafturile celor trei legi ale învăţământului după alegeri

12 Apr 2019   •   21:05
Andronescu: Cred că putem să lansăm drafturile celor trei legi ale învăţământului după alegeri

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat vineri, la Satu Mare, că drafturile noilor legi ale învăţământului vor fi lansate după alegerile europarlamentare, pentru a "nu conturba campania", urmând să mai aibă loc întâlniri cu profesorii din ţară.

"Eu cred că putem să lansăm drafturile celor trei legi ale învăţământului - pentru că ne gândim să avem o lege pentru învăţământul preuniversitar, una pentru învăţământul universitar şi alta pentru statutul personalului didactic, este foarte important să avem o lege care să confere statut personalului didactic cu drepturi şi obligaţii - după alegeri. Drafturile le avem, după ce continuăm dezbaterile, şi avem cât de multe idei din dezbaterea publică pe acest document, draftul poate fi completat şi probabil că-l vom lansa după alegerile pentru Parlamentul European, ca să nu conturbăm campania", a afirmat Andronescu.

Ea a arătat că întâlnirile cu profesorii din ţară sunt foarte utile şi consideră că prin noua legislaţie educaţia ar trebui să aibă un rol economic, dar şi să-şi recâştige încrederea.

"Pornim de la rolul pe care îl are educaţia în orice ţară, un rol economic, o ţară nu poate prospera fără educaţie, un rol de echilibru pe care îl are în societate, pentru că dacă părintele pleacă la serviciu şi el este neliniştit în legătură cu propria lui odraslă înseamnă că societatea nu este echilibrată, şi atunci şcoala trebuie să genereze pentru societate această stare de echilibru. (...) Sunt multe lucruri pe care le putem ameliora, cum ar fi formarea profesorilor, formarea iniţială şi formarea continuă. De aceea avem aceste dezbateri, ca să putem să prindem aceste elemente în legislaţie. Mi-aş dori să existe mai multă încredere în şcoală. Părinţii, profesorii, autoritatea locală să aibă mai multă încredere. O şcoală în care nu există încredere nu poate funcţiona, după părerea mea. Încrederea se câştigă în ani, uneori în foarte mulţi ani şi se poate pierde într-o clipă. Noi vrem să vedem care sunt mecanismele prin care putem să recâştigăm încrederea în toate şcolile din România", a mai spus Andronescu.

Ecaterina Andronescu s-a întâlnit vineri cu profesori, directori ai unităţilor de învăţământ, inspectori şcolari, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean al Elevilor, ai mediului de afaceri, părinţi, primari de municipii şi oraşe pentru a discuta despre modificarea legilor din educaţie.

AGERPRES

×