x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Aproape 150.000 de elevi au participat la a doua probă de la Evaluarea Națională

Aproape 150.000 de elevi au participat la a doua probă de la Evaluarea Națională

16 Iun 2022   •   16:01
Aproape 150.000 de elevi au participat la a doua probă de la Evaluarea Națională

Aproape 150.000 de elevi au participat la a doua probă de la Evaluarea Națională care s-a desfășurat joi. Aproximativ 7.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a au lipsit, iar trei au fost eliminați pentru tentativă de fraudă.

Marți s-a desfășurat a doua probă scrisă, cea la Matematică, din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (sesiunea 2022). Proba s-a desfășurat în 3.655 centre de examen.

Potrivit Ministerului Educației, au fost prezenți 148.595 de absolvenți ai clasei a VIII-a și au absentat 6.963 de absolvenți. Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați trei absolvenți, lucrările acestora fiind notate cu 1.

Ultima probă scrisă, la Limba și literatura maternă, va avea loc vineri.

Primele rezultate vor fi afișate pe 23 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse în zilele de 23 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 24 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice.

Rezultatele finale vor fi afișate pe 30 iunie.

(sursa: Mediafax)

×