x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Asociațiile elevilor ATACĂ în instanță ordinul de modificare a acordării burselor școlare

Asociațiile elevilor ATACĂ în instanță ordinul de modificare a acordării burselor școlare

05 Ian 2022   •   10:57
Asociațiile elevilor ATACĂ în instanță ordinul de modificare a acordării burselor școlare

Ordinul ministrului Educației care modifică limita de acordare a burselor de merit, a stârnit nemulțumirea Asociaţiei Elevilor Constanţa, Bacău, Vâlcea, Bucureşti şi Ilfov, Maramureş şi Timiş.

"Marţi a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul Ministerului Educaţiei pentru aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor. La nivelul ordinului, criteriile de acordare a bursei de merit sunt modificate. Astfel, este tăiat numărul beneficiarilor de burse de merit, fiind afectaţi sute de mii de elevi din ţară. Astfel, 730.000 de elevi din România rămân fără burse. Dacă ar fi să rostim numele fiecărui elev condamnat de către ministrul Sorin Cîmpeanu, ne-ar lua peste 8 zile, iar asta citind un nume pe secundă, fără a lua vreo pauză. Probabil, în următorii 4 ani, 730.000 de tineri vor părăsi România, dezamăgiţi de eşecurile sistemului", arată asociațiile elevilor.

Acestea spun că ordinul "a fost publicat peste noapte, din pix", proiectul nefiind pus în dezbatere publică.
"Cîmpeanu dovedeşte că nu are respect nici faţă de elevi, nici faţă de legile ţării. Vom ataca în instanţă ordinul, pentru a ne asigura că niciun elev nu va fi prejudiciat în urma unor ordine date peste noapte în mod ilegal", transmit acestea.

Totodată, și Consiliul Național al Elevilor condamnă această decizie.

"Ministerul Educaţiei tocmai ce a decis să priveze zeci de mii de elevi de dreptul la educaţie, printr-un masacru al burselor şcolare, care se vor acorda pentru un număr mult mai mic de beneficiari, sub pretextul creşterii mediilor ca urmare a şcolii online.  Consiliul Naţional al Elevilor condamnă cu fermitate o astfel de modificare iresponsabilă şi inechitabilă şi solicită Ministerului Educaţiei să revină de urgenţă asupra deciziei în perioada imediat următoare, înainte de începerea semestrului al II-lea", precizează CNE.

 

×
Subiecte în articol: burse asociatii elevi