x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie 84.000 de carduri educaționale destinate elevilor din medii vulnerabile au fost încărcate cu suma de 500 lei

84.000 de carduri educaționale destinate elevilor din medii vulnerabile au fost încărcate cu suma de 500 lei

de Redacția Jurnalul    |    15 Apr 2025   •   18:00
84.000 de carduri educaționale destinate elevilor din medii vulnerabile au fost încărcate cu suma de 500 lei
Sursa foto: Hepta

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a încărcat marți un număr de 83.967 de carduri educaționale cu 500 lei, sume destinate elevilor din medii vulnerabile. Valoarea totală a sprijinului acordat se ridică la 41.983.000 lei.

Potrivit unui comunicat al ministerilui, pe lângă aceste încărcări, au fost emise și 2.991 de carduri noi care urmează să ajungă în posesia beneficiarilor. Totodată, 29.785 de carduri deja emise se află în proces de confirmare de primire din partea beneficiarului, urmând să fie verificate și încărcate imediat ce procedura este finalizată.

În total, pentru anul școlar 2024–2025, sunt eligibili aproximativ 669.599 de preșcolari și elevi, cu mult peste estimările inițiale. Până în prezent, au fost deja încărcate 551.445 de carduri.

Suplimentar, MIPE continuă implementarea măsurilor sociale destinate altor categorii vulnerabile. Astfel, săptămâna trecută, au fost încărcate 860 de carduri cu suma de 2.000 lei, aferente programului de sprijin pentru cupluri mamă – nou-născut defavorizate, bani care asigură tinerelor mame produsele de bază pentru îngrijirea nou născutului lor.

Sprijinul oferit elevilor face parte din proiectul „Sprijin educațional pentru preșcolarii și elevii dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial”, finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027. Conform OUG nr. 83/2023, tichetele sociale pe suport electronic în valoare de 500 lei sunt acordate pe o perioadă de 4 ani, începând cu anul școlar 2023–2024.

Cardurile pot fi utilizate pentru achiziția de materiale necesare frecventării școlii și grădiniței – rechizite, papetărie, articole de pictură, ghiozdane și haine – contribuind astfel la reducerea abandonului școlar și creșterea incluziunii în educație.

(sursa: Mediafax)

 

×