x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Caz halucinant la Oradea. Un copil de grădiniță a fost trimis acasă pentru comportament inadecvat

Caz halucinant la Oradea. Un copil de grădiniță a fost trimis acasă pentru comportament inadecvat

de Redacția Jurnalul    |    14 Sep 2023   •   13:45
Caz halucinant la Oradea. Un copil de grădiniță a fost trimis acasă pentru comportament inadecvat

Un copil de 3 ani a fost trimis acasă pentru comportament inadecvat.

Părinții acestuia au fost sunați au fost sunați chiar chiar în prima zi de grădiniță să-l ia acasă pe băiețel.

Revoltați de situaţie, părinţii acuză cadrele didactice şi consideră situaţia total inadmisibilă. 

"Mi se pare inadmisibil ca un dascăl să nu poată să îl ajute pe copil să se integreze, ci să-l trimită acasă la nici două ore, fără măcar să ajungă să-mi cunoască micuțul”, a spus părintele copilului pentru bihon.ro

De cealaltă parte, directoarea grădiniței prezintă raportul de evaluare care arată că băiețelul nu vorbește iar specialiștii le-ar fi recomandat părinţilor renunțarea totală la tabletă, telefon, tv.

Directoarea spune că le-a spus copiilor că acesta "s-a manifestat foarte violent, scuipând și lovind pe toată lumea".

"În acest context, de frica de a nu-și provoca vreun rău sieși și celorlalți copii, doamna educatoare a contactat-o pe mamă, pentru a vedea cum să reacționeze ca să-l calmeze. Părinții nu i-au spus nimic colegei mele când l-au adus la grădiniță și l-au lăsat în grija ei”, a explicat directoarea grădiniţei care a subliniat că imediat ce a aflat de caz de la educatoare, a luat legătura cu mama copilului pentru a-i oferi o alternativă.

"Nu l-am dat afară, nu i-am spus să-l ia acasă sau că nu-l mai primim la grădiniță. Din contră, știind că unii copii se adaptează mai greu, i-am oferit mamei un loc, tot la secția maghiară, în grădinița noastră, dar în altă grupă din structura arondată nouă.

Între timp, noi am luat declarații de la educatoarea acuzată că l-a trimis pe copil acasă, dar și de la îngrijitoarea care a sprijinit-o pe educatoare în acea zi. Am adus în discuție cazul în Consiliul Profesoral și îl vom discuta în Comisia pentru Prevenirea și Eliminarea Violenței, a Faptelor de Corupție și Discriminării în mediul școlar și Promovarea Interculturalității”, a mai spus directoarea grădiniței.

Cazul se află în atenția Inspectoratului Școlar Județean Bihor, care a demarat o anchetă, însă mama copilului a decis să îl înscrie la o altă grădiniță. 

×
Subiecte în articol: copil gradinita oradea