x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Cîmpeanu, despre elevul eliminat din Evaluarea națională: I-a sunat telefonul în examen. Regretabil

Cîmpeanu, despre elevul eliminat din Evaluarea națională: I-a sunat telefonul în examen. Regretabil

22 Iun 2021   •   17:46
Cîmpeanu, despre elevul eliminat din Evaluarea națională: I-a sunat telefonul în examen. Regretabil

Elevul care a fost eliminat de la proba de Limba română a Evaluării naționale are cerințe educaționale speciale, însă i-a sunat telefonul în sala de examen, precizează ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care pledează pentru respectarea strictă a regulilor.

„Este absolut regretabil, însă respectarea regulilor este datoria oricărui participant la examenul național. Din păcate, da, este vorba de un elev cu cerințe educaționale speciale care a intrat cu telefonul în examen. Voit sau nevoit, este absolut regretabil. Sunt trist pentru lucrul ăsta”, spune Sorin Cîmpeanu despre elevul eliminat din Evaluarea națională.

El precizează, însă, că elevul se va putea prezenta la următoarele examene.

„Elevul se poate prezenta la proba de matematică. i se va lua în calcul și nota pe care o va obține la această probă. (...) Acestui elev i-a sunat telefonul în sala de examen”, spune președinta comisiei naționale, care precizează că la intrarea în sală elevii au parte de un instructaj cu regulile impuse.

„Respectarea regulilor trebuie să fie clară. Este unul dintre motivele pentru care suntem unde suntem, tocmai din cauza flexibilității respectării regulilor. O spun eu și o asum”, conchide Cîmpeanu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: sorin cimpeanu