Cei care doresc să devină directori în unităţi de învăţământ vor susține examenul scris pe 27 iulie, iar interviurile vor avea loc în toamnă, anunță ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
„Pe data de 27 iulie, după finalizarea tuturor activităților specifice în învățământul preuniversitar, dorim să organizăm examenul scris pentru ocuparea posturilor de directori în toate școlile din România”, a spus ministrul Educației, vineri seară, la Antena 3.
Este vorba despre peste 10.000 de funcții de director și director adjunct.
„Pentru jumătate dintre ei expiră mandatele, iar pentru cealaltă jumătate mandatele au fost prelungite în ianuarie a.c.
Potrivit ministrului, este nevoie de organizarea unui concurs național pentru că guvernanța școlilor reprezintă „coloana vertebrală a sistemului de învățământ din România”.
Apoi, pentru a nu încărca luna de vacanță, august, „după ce au fost greu încercați, în aceeași măsură, atât elevii, cât și cadrele didactice”, concursul va continua în toamnă, după începerea școlii, cu partea de interviu.
„Dorim să fie privilegiate criteriile de competență”, spune ministrul, potrivit căruia din comisiile pentru interviuri vor face parte un reprezentant al inspectoratelor școlare județene, „poate” 2 reprezentanți ai școlii, aleși prin vot secret de către cadrele didactice titulare, cea de-a patra persoană din comisie urmând să fie un reprezentant al autorității locale „pentru că autoritatea locală e răspunzătoare pentru baza materială a școlii”, iar al cincilea membru să fie ori desemnat de către o firmă cu departament puternic de resurse umane ori din universități cu competențe manageriale.