x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Cîmpeanu: Zilnic primesc amenințări cu moartea

Cîmpeanu: Zilnic primesc amenințări cu moartea

28 Iul 2022   •   20:36
Cîmpeanu: Zilnic primesc amenințări cu moartea
Sursa foto: gov.ro

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu susține că primește zilnic amenințări cu moartea și că mesajele sunt explicite. „Se precizează și felul, se precizează și momentul, se precizează tot felul de detalii”, spune ministrul.

„Eu personal, primesc zilnic mesaje de amenințare cu moartea”, a declarat joi seara, la Antena 3, Sorin Cîmpeanu.

Întrebat dacă a sesizat Poliția, el a răspuns: „Mi-am asumat această responsabilitate de a schimba sistemul de educație din România prin aceste proiecte legislative care sunt rodul unor consultări de peste 5 ani și la care au participat peste 10.000 de persoane îndreptățite să se pronunțe. Este o misiune pe care mi-am asumat-o și pe cale de consecință n-am dreptul să mă las pradă emoțiilor firești pentru orice altă persoană atunci când primești zilnic, și mai ales nopatea, mesaje foarte explicite de amenințare cu moartea. Se precizează și felul, se precizează și momentul, se precizează tot felul de detalii”.

Întrebat dacă este vorba de rezistență la schimbare, Sorin Cîmpeanu a spus: „Este lipsa de educație manifestată pe mai multe planuri, este și rezistența sistemului la schimbare”.

Ministrul Educației susține că schimbarea este necesară în condițiile în care societatea percepe școala ca fiind învechită.

„Cea mai mare parte a societății consideră școala învechită, pe bună dreptate, din toate perspectivele, atunci când profesorii sunt nemulțumiți, atunci când elevii sunt nemulțumiți, când părinții sunt nemulțumiți, când angajatorii sunt nemulțumiți, când până și politicienii sunt nemulțumiți, toată societatea e nemulțumită, este momentul unei schimbără radicale, o schimbare radicală de reformă întâmpină o rezistență firească din partea unui sistem care este inerțial prin excelență, dar este un sistem care a reușit să țină pasul cu evoluția societății într-o schimbare foarte rapidă și mai ales cu evioluția tehnologic”, a adăugat Sorin Cîmpeanu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: sorin cimpeanu