x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Rezultate la Evaluarea Națională. Cum se fac contestațiile la Evaluarea Națională

Rezultate la Evaluarea Națională. Cum se fac contestațiile la Evaluarea Națională

19 Iun 2018   •   08:48
Rezultate la Evaluarea Națională. Cum se fac contestațiile la Evaluarea Națională
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Rezultate la Evaluarea Națională 2018. Elevii de clasa a VIII-a pot depune contestații în ultima zi a Evaluării Naționale, dar trebuie să fie siguri că nota rezultată în urma reevaluării poate fi mai mare decât cea inițială. Începând de anul trecut, nota finală rămâne cea de la recorectarea lucrării, indiferent dacă este mai mică sau mai mare decât cea inițială. Pe lucrare se trece ultima notă, acordată de cea de-a doua sau, după caz, a treia comisie de evaluare. După încheierea evaluării și deschiderea lucrărilor, președintele comisiei de contestații analizează notele acordate după reevaluare, în comparație cu cele acordate inițial. În situația în care se constată diferențe de notare mai mari de 1 punct, în plus sau în minus, între notele de la evaluarea inițială și cele de la contestații, președintele comisiei de contestații numește o a treia comisie, formată din alți doi profesori cu experiență, alții decât cei care au evaluat inițial lucrările în centrul de contestații. Reevaluarea se va face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu strictețe baremul de evaluare și toate procedurile de evaluare. Nota acordată de a treia comisie este nota finală a comisiei de contestații.

 

Atenție la reguli!

Anul acesta, Evaluarea Națională a început pe 11 iunie, iar rezultatele se vor afişa pe 19 iunie. Contestațiile se depun la centrul de examinare în ziua afișării rezultatelor, între orele 14.00-19.00. Rezolvarea lor se face în următoarele trei zile, iar rezultatul final se afișează la patru zile după ce au fost publicate rezultatele inițiale. Cei care vor să verifice lucrările reevaluate trebuie să fie atenți la respectarea regulilor: sub notă trebuie să existe semnătura a patru evaluatori și cea a președintelui comisiei. Numărul pachetului și numărul de ordine al lucrărilor care necesită a treia evaluare sunt consemnate într-un proces-verbal, semnat de aceiași evaluatori.

Media obținută este un criteriu decisiv pentru admiterea în învățământul liceal. Nota în urma contestației nu mai poate fi modificată.

 

×