„A fost trimisă spre publicare în Monitorul Oficial Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2024-2025. Important: Concursul național de ocupare a posturilor didactice de predare se organizează în condițiile actuale – probă practică/inspecție specială la clasă și probă scrisă - până în anul școlar 2027-2028 inclusiv”, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului Educației.
Conform calendarului, proba scrisă pentru ocuparea posturilor didactice va avea loc pe 17 iulie 2024. Înscrierea candidaților va avea loc în perioada 8-17 mai 2024. Probele practice/orale și inspecțiile speciale la clasă se vor desfășura în perioada 29 mai – 28 iunie 2024.
„Pentru eficientizare și debirocratizare înscrierile la etapele de mobilitate, transmiterea și preluarea contestațiilor se pot realiza și electronic în sistem online, iar ședințele de repartizare se pot organiza și desfășura și online, conform procedurilor stabilite la nivelul ISJ/ISMB, candidații care au depus dosare de înscriere la etapele de mobilitate a personalului didactic de predare în învățământul preuniversitar în ultimii 3 ani depun/transmit pentru înscrierea la aceste etape, la ISJ/ISMB/centrul de înscriere, cererea-tip însoțită doar de documente în completarea celor depuse în anii anteriori, dacă este cazul, în funcție de solicitările ISJ/ISMB unde se depune cererea. Metodologia a fost pusă în acord cu prevederile noii Legi a învățământului preuniversitar și include precizări noi”, se menționează în finalul postării.