Asociația Universităților de Medicină și Farmacie din România salută inițiativa Ministerului Educației Naționale care, începând cu anul universitar 2018-2019, pune în aplicare atât corelarea ofertei educaționale cu piața muncii, cât și prevederile Strategiei Naționale de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2014-2020, respectiv ale Strategiei Naționale pentru Competitivitate 2014-2020, strategii în care sănătatea este definită ca domeniu prioritar de dezvoltare, prin creșterea cifrei de școlarizare pentru toate Universitățile de Medicină și Farmacie din țară.
În acest context, apreciem că, această primă decizie a Ministerului Educației Naționale reprezintă un pas important în ceea ce privește prioritizarea sistemului sanitar românesc , conturând strategii viabile și sustenabile în aria dezvoltării resursei umane, fără de care orice sistem medical performant din lume nu se poate configura în ceea ce se poate defini ca siguranță națională de sănătate. Este cunoscut faptul că, de-a lungul anilor, problemele din sistemul sanitar autohton au generat anumiți factori de risc din punct de vedere al asigurării continuității serviciilor medicale de calitate și doar prin efortul susținut al cadrelor medicale și universitare s-a reușit până în prezent evitarea intrării în colaps a sistemului de sănătate. Aceste probleme, îndelung discutate, nu au avut însă, o bază strategică coerentă și, chiar dacă s-a reușit uneori configurarea unui plan de revitalizare, acesta nu și-a putut defini în totalitate aplicabilitatea.
În esență și în ansamblul factorilor performanți de dezvoltare strategică, în orice domeniu, rezolvarea deficiențelor existente au ca resort principal coeficientul resursei umane, lipsa acesteia, dar și a performanței pe care aceasta o înregistrează conducând implicit la acutizarea problemelor existente. Nevoia de resursă umană din sistemul de sănătate este acută, iar timpul necesar pregătirii acesteia este îndelungat. În acest context, doar măsurile conjugate de îmbunătățire a deficitului de resursă umană, salarială, de bază materială sau instituțională se pot constitui în elemente de îmbunătățire a situației actuale.
În speranța că demersul inițiat de Ministerul Educației Naționale reprezintă doar un început, vă asigurăm de întreaga noastră susținere în procesul demarat de creșterea calității vieții populației din România.
Asociația Universităților de Medicină și Farmacie din România