x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Elevii concep un formular contra abuzurilor în şcoli

Elevii concep un formular contra abuzurilor în şcoli

de L. Budin    |    26 Sep 2019   •   11:34
Elevii concep un formular contra abuzurilor în şcoli

Indignaţi de abuzurile unei secretare, membrii Asociaţiei Elevilor din Bucureşti şi Ilfov iau atitudine. Ei iniţiază un formular online, prin care oricine poate sesiza fapte ilegale din cadrul unităților de învățământ.

 

Acum două zile, un comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie anunţa că secretara unei şcoli din Capitală a fost prinsă în flagrant, după ce a primit suma de 200 euro de la un martor denunţător, în schimbul aprobării mutării unui elev. Impresionaţi de curajul persoanei care a sesizat această neregulă, ştiind că astfel de gesturi îndrăzneţe sunt rare, membrii Asociaţiei Elevilor din Bucureşti şi Ilfov - AEBI au decis să ia atitudine. Sub motto-ul „Educaţia nu e de vânzare”, au pus la punct un formular online care poate fi completat, sub protecţia anonimatului, de oricine crede că a avut de-a face cu astfel de abuzuri.

Linkul către formularul cu pricina va fi postat permanent pe pagina de web şi pe reţeaua socială a asociaţiei. Bianca Anne-Marie Arcidiacono, președinte AEBI, spune că, o dată pe săptămână, fiecare sesizare va fi verificată la numărul de telefon lăsat de petent, iar în cazurile care par a fi îndreptăţite, un specialist în chestiuni juridice va acorda consiliere. „O să vedem dacă acest tip de formular prinde”, ne-a declarat Arcidiacono, acum studentă în anul I la Drept şi dornică să devină reprezentantul legal al AEBI.

AEBI a fost înființată în 2018, pentru a pune bazele unei asociații independente, cu personalitate juridică, care să lupte pentru apărarea, promovarea și respectarea drepturilor și intereselor comune ale elevilor din București și Ilfov.

×