x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Elevii din Capitală, acces gratuit la tratamente stomatologice

Elevii din Capitală, acces gratuit la tratamente stomatologice

de L. Budin    |    23 Dec 2019   •   10:00
Elevii din Capitală, acces gratuit la tratamente stomatologice

Preșcolarii, elevii, liceenii și studenții din sistemul de învățământ de stat beneficiază, în Bucureşti, de 441 de cabinete de medicină generală și 157 de cabinete stomatologice școlare și universitare. În ultimii 3 ani, Primăria Capitalei, prin ASSMB, a finanțat cu 2,1 milioane de euro, adică peste 10 milioane de lei, dotările necesare pentru medicina școlară. În perioada 2017-2019, pentru cabinetele stomatologice au fost achiziționate 74 de unităţi noi de tratament, în valoare de 3,1 milioane de lei (700.000 de euro) și sterilizatoare în valoare de 863.725 de lei (190.000 de euro). Pentru creşterea calităţii actului medical, au fost atrase cu 30% mai multe cadre medicale ca în 2016.

În acest an școlar, 7 noi unități s-au alăturat programului municipal: Liceul Greco-Catolic „Timotei Cipariu” din sectorul 1, Școala Gimnazială Nr. 64 „Ferdinand I” din sectorul 2, Școala Gimnazială Nr. 55, Liceul Teoretic „Al. I. Cuza” și Școala Gimnazială Nr. 89 „Nicolae Labiș” din sectorul 3, Școala Gimnazială Nr. 99 din sectorul 4, Liceul Teoretic „Ștefan Odobleja” din sectorul 5. În primele trei luni de la începerea anului școlar, s-au efectuat 210.325 de consultații și tratamente, față de 277.288 câte s-au efectuat în tot anul școlar trecut.

Pentru că investițiile continuă, Primăria Capitalei face apel la școlile care încă nu au intrat în program, ca să identifice spațiile necesare, astfel încât şi elevii lor să poată beneficia gratuit de tratamentele stomatologice.

×