x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Evaluarea Naţională. Promovabilitate de 77%, după contestaţii

Evaluarea Naţională. Promovabilitate de 77%, după contestaţii

30 Iun 2017   •   17:35
Evaluarea Naţională. Promovabilitate de 77%, după contestaţii

Rata de promovabilitate în ţară la Evaluarea Naţională după contestaţii este de 77%, informează Ministerul Educaţiei Naţionale. 

"Potrivit datelor finale agregate în urma soluţionării contestaţiilor, procentul mediilor peste 5 s-a majorat cu 0,10% (de la 76,9% la 77%). Astfel, după reevaluarea lucrărilor contestate, numărul candidaţilor cu medii mai mari sau egale cu 5 a crescut de la 108.252 la 108.294. A crescut, de asemenea, şi numărul candidaţilor cu media generală 10, de la 467 la 497 (cei mai mulţi, în Capitală - 112). Cele mai multe medii - 13.066 - sunt cuprinse în intervalul 9 - 9,49. S-a redus, în schimb, numărul candidaţilor cu medii sub 5: de la 32.460 la 32.418 (23%)", precizează MEN. 

Potrivit sursei citate, au fost depuse 14.027 de contestaţii, număr ce reprezintă 4,83% din totalul lucrărilor susţinute (290.290). 

Dintre acestea, 7.285 de contestaţii au vizat lucrări la Limba şi literatura română, 6.286 la Matematică şi 456 la Limba şi literatura maternă. 

MEN precizează că la proba de Limba şi literatură română 121.315 candidaţi (86,1%) au primit note peste 5 (în creştere de la 121.227). Dintre aceştia, 1.745 au primit nota 10 (în creştere de la 1.719). La Matematică, 92.886 de candidaţi au avut note peste 5 (în creştere de la 92.799). Lucrările a 4.450 de candidaţi au fost notate cu 10 (în creştere de la 4.350). 

Distribuţia judeţelor cu procentaje superioare (85%+) în privinţa mediilor peste 5 arată astfel: Brăila (92,5%), Cluj (90%), Prahova (87,6%), Municipiul Bucureşti (87,2%) şi Galaţi (85,6%). Rate scăzute ale mediilor peste 5 se înregistrează în judeţele Giurgiu (61,1%), Teleorman (63,5%), Harghita (67,9%) şi Mehedinţi (68,1%). 

Rata de participare a fost de 97,1% - 140.712 candidaţi prezenţi dintr-un total de 144.929 înscrişi. Şase elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă. 

Media generală obţinută la Evaluarea Naţională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învăţământul liceal de stat. Media de admitere în liceu este media ponderată între media generală obţinută la Evaluarea Naţională (cu o pondere de 80%) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: evaluare nationala 2017 contestaţii