x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie ”Fii cool fără să fii penal”, curs de educație juridică pentru elevi

”Fii cool fără să fii penal”, curs de educație juridică pentru elevi

09 Mai 2022   •   13:34
”Fii cool fără să fii penal”, curs de educație juridică pentru elevi

Baroul București a demarat cel mai amplu proiect de responsabilitate socială  desfășurat în cadrul profesiei de avocat din România, „Fii Avocat în Școala Ta!”. Programul a fost inițiat de Uniunea Națională a Barourilor din România și are ca scop promovarea culturii legalității și a responsabilității în societate încă de pe băncile școlii. Activitățile desfășurate vor avea caracter interactiv și vor include numeroase cazuri practice pentru o cât mai bună înțelegere a conceptelor juridice.

Violența fizică, agresiunile sexuale, bullingul, criminalitatea cibernetică sunt doar o parte din temele abordate, pornind de la situații practice, reale, în care minorii se pot regăsi.

Pentru atingerea obiectivelor proiectului, Baroul București a încheiat deja acorduri de colaborare cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București precum și cu cele peste 130 de unități de învățământ implicate în proiect.

Timp de 5 săptămâni, aproximativ 280 de avocați ai Baroului București vor păși pragul unităților școlare, pentru a vorbi elevilor despre Constituția României, drepturile, libertățile, obligațiile lor, ca viitori membri ai comunității, precum și sancțiunile și riscurile pe care le pot asuma ca victime sau autori ai unor infracțiuni.

În ce constă proiectul?

Pentru o oră pe săptămână, avocatul devine profesor, ”materia” constând în dezbateri cu privire la reguli care guvernează societatea, adaptate la stilul și capacitatea copiilor de înțelegere a sistemului judiciar și facilitarea accesului elevilor la cunoștințe elementare în privința drepturilor și responsabilităților lor, dar și a răspunderii lor civile și penale.

Cursul ”Fii cool fără să fii penal” de educație juridică se adresează elevilor din învățământul gimnazial și liceal, programul ce conține 5 ore de curs, fiind structurat astfel:

1. Infracțiuni contra vieții și integrității persoanei. Copiii vor afla că glumele sau gesturile de bravadă pot purta denumiri ca vătămarea corporală sau chiar omor, iar participanții nu mai sunt doar colegi sau prieteni, ci autori, complici sau instigatori la infracțiuni grave.

2. Libertatea și integritatea sexuală. Adolescenții vor afla cât de ușor pot deveni victime ale infracțiunilor care țin de violarea intimității sau cum accesarea telefonului sau mesageriei unui coleg sau al unei colege este infracțiune. Apoi se trece la infracțiunile mai grave ca șantajul, violul sau bullying. Elevii sunt învățați cum se pot apăra, dar și cât de fragilă este granița spre infracțiune.

3. Infracțiuni contra patrimoniului. Rebel sau adrenalină sunt cuvinte cheie ale perioadei prin care trec elevii aleși pentru proiect, dar ei află de la specialiști în Drept faptul că furtul din magazine, sau desenele graffiti pot fi pedepsite de legea penală și câteva minute de bravadă în fața colegilor pot avea consecințe nefaste pentru viitorul lor. Un capitol aparte va fi dedicat vârstei de la care adolescenții răspund penal pentru faptele lor și cum nu pot ”câștiga primii bani” decât respectând reguli stricte privind angajarea sau munca sezonieră.

4. Hugs Not Drugs! Problema consumului și traficului de droguri este arzătoare în cele mai multe școli din țară. Cum poți primi ajutor dacă ești consumator, unde și cum denunți traficul care se desfășoară în școala ta, toate întrebările unui tânăr care se simte neajutorat în fața acestui fenomen vor primi răspunsuri.

5. Hacking might be a crime! Infracțiunile informatice sunt o tentație uriașă pentru copiii noștri, iar ei trebuie să învețe unde se termină îndemânarea de a mânui calculatoarele și de unde începe încălcarea legii.

În timpul cursurilor, la care vor participa nume mari din avocatura bucureșteană, vor fi organizate și simulări de procese, pentru ca elevii să se familiarizeze cu sistemul judiciar românesc.

În modulele care vor fi predate sunt folosite cazuri reale din fiecare tip de infracțiuni și nu se va insista pe textele de lege sau explicații legale concepute într-un limbaj greoi, care să nu fie pe înțelesul copiilor.

×