ECHA este cea mai importantă rețea europeană dedicată promovării studiului și sprijinirii persoanelor cu potențial înalt, facilitând comunicarea între cercetători, cadre didactice și părinți. Prezența Dr. Colm O'Reilly într-un dialog direct cu Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României subliniază recunoașterea internațională a eforturilor României de a dezvolta metodologii moderne pentru susținerea tinerilor cu potențial înalt.
Un punct central al interviului l-a reprezentat studiul „Tiparul neurocognitiv al excelenței românești”, o cercetare națională unică derulată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Institutul BrainMap. Acest studiu utilizează tehnologii de ultimă generație, precum qEEG (electroencefalograma cantitativă), alături de profilarea psihologică și testarea cognitivă, pentru a identifica amprenta specifică a funcționării creierului la copiii și tinerii cu performanțe remarcabile. Scopul este înțelegerea modului în care potențialul înalt poate fi cultivat dincolo de simplele scoruri de IQ, oferind recomandări personalizate pentru profesori și părinți.
Dr. Colm O'Reilly a apreciat valoarea acestui demers multidisciplinar, subliniind importanța unei abordări care să nu se rezume doar la rezultate academice: „În Europa există puține cercetări neurocognitive dedicate copiilor cu potențial înalt, iar combinarea acestei dimensiuni cu profilarea emoțională reprezintă o contribuție valoroasă pentru domeniu. Cred că ceea ce faceți este foarte util și interesant. Dacă te uiți doar la IQ sau la notele școlare, pierzi o mare parte din imagine. Este esențial să înțelegem profilul neurocognitiv și psihologic al acestor tineri pentru a-i putea susține corect”, a declarat președintele ECHA în cadrul interviului.
Ignorarea potențialului înalt poate avea costuri pe termen lung pentru societate. „Intervenția timpurie este mult mai eficientă decât intervenția târzie. Dacă acești copii nu sunt sprijiniți, este foarte probabil să nu reușească la nivelul la care ar putea”, avertizează el.
Dialogul a abordat și miturile persistente care afectează educația tinerilor supradotați, cel mai periculos fiind acela că acești copii se vor descurca singuri, fără ajutor suplimentar. Dr. O'Reilly a subliniat că pierderea potențialului uman este o pierdere pentru întreaga societate, iar colaborarea internațională este cheia succesului. În cadrul interviului, președintele ECHA a sublinitat că tot mai mulți cercetători susțin faptul că performanța sustenabilă depinde de autoreglare și reziliență: „Echilibrul începe prin recunoașterea faptului că excelența sustenabilă presupune autoreglare, reziliență și sprijin emoțional. Școlile ar trebui să creeze medii care încurajează provocarea intelectuală, dar și reflecția, autonomia și gestionarea stresului”, a punctat Dr. Colm O'Reilly.
Interviul marchează un moment important de conectare a cercetării românești la dezbaterea internațională și confirmă că demersurile Fundației se aliniază tendințelor europene actuale.
„Tot ceea ce faceți acolo se încadrează în direcția în care evoluează domeniul la nivel internațional”, a concluzionat președintele ECHA.
Colaborarea dintre Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României și rețeaua europeană ECHA reafirmă angajamentul de a transforma potențialul românesc în performanță reală. Prin cercetare aplicată, parteneriate internaționale și programe dedicate tinerilor cu abilități înalte, Fundația contribuie la construirea unui model educațional care susține excelența pe termen lung, în beneficiul întregii societăți.


