Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jumătate dintre ei au fost informați că șobolanii lor erau predispuși genetic să exceleze în învățarea navigării printr-un labirint („strălucitori în labirint”), iar celorlalți li s-a spus că șobolanii lor erau mai puțin capabili („plictisitori în labirint”), notează psychologytoday.com.
În realitate nu au existat diferențe genetice la șobolani și toți au fost repartizați aleatoriu în grupuri. În mod surprinzător, șobolanii „strălucitori în labirint” au avut performanțe semnificativ mai bune decât omologii lor „plictisitori în labirint”. De ce s-a întâmplat acest lucru?
Experimentul a fost realizat de psihologul social Robert Rosenthal, care a decedat în ianuarie 2024, la vârsta de 90 de ani. Cercetările sale au descoperit că așteptările subtile, adesea subconștiente, pot altera rezultatele - nu numai pentru șobolani, ci și pentru oameni.
Chestionarele completate de studenți au relevat diferențe notabile în modul în care au perceput șobolanii din cele două grupuri, deși nu erau conștienți de prejudecățile pe care le aveau. Rosenthal a raportat că studenții care au manipulat șobolanii „strălucitori”, i-au evaluat ca fiind „mai plăcuți și mai simpatici decât studenții care lucrau cu presupușii șobolani „plictisitori”. Cei care lucrau cu grupul „inteligent” își tratau șobolanii într-un mod mai prietenos și mai blând decât omologii lor. Se pare că șobolanii erau „conștienți” de acest tratament diferențiat.
De la șobolani la săli de clasă
Implicațiile studiului pe șobolani l-au determinat pe Rosenthal să colaboreze cu Lenore Jacobson, directoarea școlii elementare Spruce din San Francisco. Împreună, ei au conceput un experiment pentru a determina impactul așteptărilor profesorilor asupra performanțelor elevilor. Profesorilor li s-a spus că un test nou, fictiv, „Testul Harvard al Achiziției Flexionate” ar fi identificat anumiți elevi ca fiind pregătiți să aibă performanțee academice.
Acești elevi au fost, de fapt, plasați aleatoriu în grupul „înfloritorilor”, totuși și-au depășit semnificativ colegii la evaluările ulterioare, un an mai târziu. Efectul a fost mai mare în rândul elevilor mai mici. Rosenthal a concluzionat că profesorii, crezând în potențialul elevilor lor, le-au oferit, fără să știe, mai mult sprijin, încurajare și feedback pozitiv. Acest comportament a creat o profeție autoîmplinită pentru succes.
Rosenthal și-a numit descoperirile „Efectul Pygmalion”, fenomenul în care așteptările duc la performanțe îmbunătățite. Inspirat de mitul grecesc, în care un sculptor se îndrăgostește de statuia pe care o creează dându-i viață, conceptul implică ideea credinței bazată pe așteptări care poate modela realitatea.
Aprecieri și critici
Descoperirile lui Rosenthal și Jacobson, detaliate în cartea lor "Pygmalion in the Classroom" (1968), au atras atât aprecieri, cât și critici.
Susținătorii au considerat-o o demonstrație puternică a modului în care așteptările profesorilor pot avea un impact pozitiv asupra învățării, în special în rândul grupurilor marginalizate.
Criticii, însă, au susținut că simplifică excesiv provocările educaționale și plasează pe nedrept povara eșecului elevilor exclusiv asupra profesorilor, ignorând în același timp factorii sociali mai largi, cum ar fi sărăcia și inegalitatea sistemică.
În pofida acestor critici, cercetarea lui Rosenthal a câștigat o acceptare mai mare în timp. O meta-analiză realizată de Rosenthal și statisticianul Donald Rubin pe 345 de studii în diverse contexte - săli de clasă, săli de judecată, baze militare și clinici - a validat concluziile inițiale: așteptările afectează subtil, dar semnificativ, rezultatele.
Indici nonverbali și empatie
În 1986, psihologul Daniel Goleman a dezvoltat cercetările lui Rosenthal, menționând că tonul vocii, limbajul corpului, gesturile - comunicarea nonverbală - joacă un rol esențial în transmiterea așteptărilor. Aceste indicii au adesea un impact mai mare decât cuvintele.
Un studiu citat de Goleman a demonstrat că judecătorii, deși căutau să transmită neutralitate atunci când dădeau instrucțiuni juraților, comunicau negativitate prin tonul vocii lor.
Într-un alt studiu, pacienții au reacționat diferit la terapeuți, în funcție de diferențele subtile pe care le percepeau în tonul terapeutului. Dacă tonul era perceput ca fiind furios sau ostil, pacienții simțeau că terapeutul avea îndoieli cu privire la posibilitatea îmbunătățirii situației pacientului. Rosenthal a subliniat că așteptările sunt transmise nu doar prin cuvinte, ci și prin canale subtile, nonverbale, de căldură și implicare.
Goleman, care a popularizat ulterior conceptele de inteligență emoțională și inteligență socială, a evidențiat rolul empatiei și al comunicării nonverbale în influențarea relațiilor. Similar cu Rosenthal, el a scris că empatia și conștiința de sine sunt esențiale pentru interacțiuni eficiente și pozitive.
Subliniind acest punct de vedere, psihiatrul Helen Reiss de la Spitalul General din Massachusetts a dezvoltat programe de instruire în empatie pentru medici. Constatările ei au arătat că, atunci când medicii și-au îmbunătățit abilitățile de empatie nonverbală, satisfacția pacienților și comunicarea s-au îmbunătățit semnificativ.
Evitarea simplificării
Rosenthal a avertizat împotriva simplificării excesive a cercetării sale, menționând că nu există o „trusă de instrumente” universală de gesturi sau comportamente care să garanteze îmbunătățirea rezultatelor. El a subliniat că comunicarea este nuanțată, iar scoaterea momentelor individuale din context va elimina probabil această complexitate. Comunicarea eficientă și stabilirea așteptărilor implică o combinație de factori verbali, nonverbali și emoționali.
Rosenthal a remarcat că pentru a ne înțelege prejudecățile trebuie să ne consolidăm conștiința de sine. Recunoscând și acceptând propriile noastre prejudecăți și așteptări suntem într-o poziție mai bună pentru a ne modifica interacțiunile în moduri constructive. Acest lucru se aplică tuturor relațiilor: profesor-elev, medic-pacient, părinte-copil sau manager-angajat.
Reflecții practice
După ce au aflat despre Efectul Pygmalion, părinți, profesori și alți profesioniști au împărtășit perspectivele lor. O profesoară a devenit conștientă că vedea doar anumiți elevi ca „înfloritori”, ceea ce ar putea întări profețiile autoîmplinite despre succes și eșec. Un profesionist în sănătate mintală a reflectat asupra modului în care frustrarea față de unii pacienți i-ar fi putut afecta tonul vocii și limbajul corpului cu aceștia, subminându-le progresul.
Aceste exemple subliniază mesajul central al operei lui Rosenthal: așteptările noastre - conștiente sau nu - ne modelează comportamentul, care, la rândul său, influențează comportamentele celorlalți. Conștientizarea acestei dinamici ne poate ajuta să interacționăm cu o mai mare empatie, compasiune și sprijin față de ceilalți.
Înțelepciunea lui Goethe
Reflectând asupra cercetărilor lui Rosenthal și ale altora, să luăm în considerare o observație binecunoscută a filosofului german Goethe: „Tratează oamenii ca și cum ar fi ceea ce ar trebui să fie, și îi ajuți să devină ceea ce sunt capabili să fie.” Atunci când credem cu adevărat în ceilalți și îi tratăm în consecință, îi ajutăm să deblocheze potențialul lor, și al nostru.
Citește pe Antena3.ro
