x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Invențiile au menirea de a ajuta societatea, afirmă câstigătorii SAB

Invențiile au menirea de a ajuta societatea, afirmă câstigătorii SAB

24 Apr 2018   •   15:06
Invențiile au menirea de a ajuta societatea, afirmă câstigătorii SAB

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României și Salonul Auto București lansează cea a patra ediţie a concursului de idei inovative pentru industria automobilelor, Bursa SAB – ”Propulsăm viitorul”, care va avea loc la centrul expozițional Romexpo, în perioada 12-13 mai și al cărei premiu este de 5.000 lei. Bursa oferită de SAB în parteneriat cu FDVDR sprijină inventatorii români, care promovează România prin invențiile lor.


Câstigătorii ultimelor două ediții ale burselor SAB – ”Propulsăm viitorul” au explicat cum i-a ajutat această bursă să obțină rezultate și performanțe mai mari. Încă de la început, ambii și-au propus ca invențiile lor să ajute societatea, îmbunătățind calitatea vieții cetețenilor și eficientizând anumite procese în care aceștia sunt implicați. 


Albert Suvac câstigătorul ultimei ediții amintește cum i-a venit ideea de a crea un triciclu electric care poate atinge 25 de kilometri pe oră și ce aspirații are pe viitor pentru invenția sa.
Ideea din spatele inovației mele a încolțit în ultimul an de facultate când mi-am dat licența. Am pornit de un prototip de triciclu al profesorului Iustin Capră conceput în stil ingineresc și am creat propriu zis un produs nou, cu un atu comercial și aplicabilitate largă. Practic am realizat un nou triciclu prin ideea de inovare pe optimizare de structură. Prin câstigarea bursei am reușit să dezvolt și să îmbunătățesc acest produs. Varianta cu care am câștigat avea un cadru de oțel care cântărea 22 de kilograme. Acum am reușit cu un cadru de aluminiu să reduc greutatea triciclului la 12 kilograme și să introduc acumulatori pe litiu cu sistem de încărcare. Rațiunea inovației în sine este în folosul societății. Sper în viitorul apropiat să pot expune produsul cu ultimele detalii specificate”, declară Albert Suvac, câstigătorul ultimei ediții.

 

Andrei Marin câstigătorul penultimei ediții evocă motivul principal din spatele mașinii sale electrice care răspunde la comenzi ce pot fi date prin intermediul unei mănuși cu senzori.
Pentru această inovație ne-am gândit de la bun început să-i ajutăm pe oamenii care suferă de un handicap locomotor. Practic aceștia își pot pune o mănușă cu senzori care, prin mișcări fine, dă comenzi mașinei electrice de a schimba viteza, direcția etc. Bineînțeles că există și un algoritm care execută aceste intenții transmise prin senzori într-un cadru de protecție pentru prevenirea accidentelor. Bursa ne-a ajutat să dezvoltăm partea hardware a inovației, adică noi senzori, noi funcționalități și performanțe mai mari. În prezent, motoarele sunt mai puternice și mașina poate urca în rampă”, afirmă Andrei Marin, câstigătorul penultimei ediții.  


Cercetarea stiințifică în România are nevoie de sprijin constant și coerent pentru a produce inovații. Capitalul uman intelectual reprezintă o prioritate pentru dezvoltarea României și pentru promovarea calitativă a cercetării și a mediului inovator românesc.
Detalii și înscrieri: www.fundatiadanvoiculescu.ro

×