Preşedintele Klaus Iohannis a caracterizat sistemul educaţional ca fiind unul "al lui Manole", care a ''căpătat o boală - reformita cronică'', adăugând că este nevoie de o regândire a acestuia, motiv pentru care proiectul "România Educată" face parte din Proiectul de ţară.
"Am considerat că este cazul să ne adunăm să vedem ce vrem noi să construim, un adevărat proiect de ţară care să arate cum vrem noi să arate România peste 20, 30, 50 de ani şi cum ajungem acolo. Cum putem să aflăm aceste lucruri? Simplu. Adunând oameni care doresc să se implice, ce se poate face, cum se poate şi atunci vom avea un răspuns. Sper ca la anul să vă pot prezenta Proiectul nostru de ţară, care va descrie unde vrem să-şi găsească România locul, dacă vrem să rămânem la margine, cum suntem geografic, sau în centru, dacă vrem ca România să fie o ţară de muncitori necalificaţi sau poate avem ambiţia să facem din România o ţară inteligentă, cu oameni foarte bine educaţi, dacă vrem să distrugem în continuare sistemul de sănătate sau educaţie, dacă vrem să avem spitale moderne, performante, şcoli moderne şi performante. Aceste lucruri ne preocupă şi sunt o parte esenţială", a afirmat Iohannis, la Liceul "Carol I" din Câmpulung Muscel.
El a precizat că din acest motiv a iniţiat proiectul "România Educată".
"România educată este calea spre viitorul României. Fără o generaţie educată nu se poate construi viitorul. Fără şcoli bune, dascăli pe măsură şi fără părinţi care înţeleg de ce fac copiii carte nu putem să mergem mai departe", a adăugat Iohannis.
Potrivit şefului statului, proiectul "România Educată" nu este o reformă. "Cred că nu este o reformă, cel puţin sper, din cel puţin două motive. (...) Sistemul educaţional românesc a căpătat o boală - o reformită cronică. Am avut 11 miniştri de la Revoluţie, fiecare făcând o reformă sau două, aşa nu se poate. (...) Nu poţi să dărâmi şi să reconstruieşti permanent, fiindcă atunci ajungi la mitul lui Manole. Noi am făcut un sistem educaţional al lui Manole", a precizat el.
El a subliniat că este nevoie de o reală regândire a sistemului de învăţământ.
"Trebuie să ştim unde vrem să fie sistemul educaţional din România peste 20, 30, 50 de ani. Mi se pare inadmisibil ca un elev care intră în clasa a IX-a să nu ştie cum va da Bacalaureatul. Trebuie să ştie din clasa a V-a. (...) Trebuie să aibă un parcurs şcolar previzibil", a arătat Iohannis.
Acesta a menţionat că primele concluzii ale proiectului "România Educată" nu vor apărea mai devreme de sfârşitul anului viitor.
De asemenea, şeful statului a apreciat ca dezinteresată dezbaterea recentă din Senat cu privire la sistemul de educaţie.
Şeful statului a mai spus că liceele pedagogice trebuie păstrate. "În medie liceele pedagogice au fost în top. Acum avem altă formă de pregătire - de institutor, care presupune studii aprofundate şi prelungite. Cred că rolul liceelor pedagogice sau cu profil în zona fostelor licee pedagogice au în continuare un rol foarte important, fiindcă acolo se pregătesc cel mai bine tinerii. (...) Cred că merită păstrate nu numai din motive emoţionale liceele pedagogice. Ele vor avea un rol pozitiv şi în viitor", a susţinut Iohannis. AGERPRES/