Liga Studenților (LS) Iași solicită Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) Iași să respingă dosarul pentru avansarea în gradul de lector depus de asist. univ. dr. Ionuț-Alexandru Toader, fiul rectorului Tudorel Toader, deoarece nu ar îndeplini criteriul publicării tezei de doctorat.
Ionuț Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, și-a depus dosarul de candidatură pentru postul de lector la Facultatea de Drept, susținând că teza sa de doctorat a fost publicată anul acesta la Editura Hamangiu.
Potrivit LS Iași, teza de doctorat având ISBN nr. 978-606-27-1797-1 și 218 pagini nu există.
„Din verificările realizate de organizație, Editura Hamangiu nu a publicat în acest an teza de doctorat a lui Ionuț-Alexandru Toader, teza nu este în rândul cărților în curs de apariție la editură, iar aceasta nici nu o are inclusă în planul de publicare pentru următoarele două luni. Simpla emitere a numărului unic ISBN nu poate fi considerată drept o publicare a tezei, nefiind îndeplinită condiția legală de publicare, adică de aducere la cunoștința publicului a operei, așa cum este definită de Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor”, au transmis cei din Liga Studenților Iași.
Ionuț-Alexandru Toader a susținut teza de doctorat „Răspunderea juridică a notarului public în context național și european” în septembrie 2016 la Universitatea „Titu Maiorescu” din București.
Studenții ieșeni spun că fiul fostului ministru a depășit cu aproape 3 ani termenul de grație pentru publicarea tezei, având la dispoziție în total mai bine de 4 ani și jumătate în care ar fi putut să își publice teza.
Studenții ieșeni spun că fiul lui Tudorel Toader nu îndeplinește, astfel, criteriile impuse de către Universitatea „Cuza” prin Hotărârea de Senat nr. 5 din 28.09.2017 prin care s-au aprobat criteriile minimale pentru ocuparea posturilor didactice de asistent și lector, care menționează clar că pentru postul de lector la Facultatea de Drept este necesară „teza de doctorat publicată la o editură de prestigiu recunoscută în domeniul științelor juridice”, condiție care trebuie îndeplinită la momentul depunerii dosarului, neacceptându-se ca aceasta să fie „în curs de publicare”, la o dată nedeterminată.
„În situația în care va fi validat concursul, iar domnul Ionuț-Alexandru Toader va ocupa funcția de lector, vom realiza toate demersurile legale pentru a împiedica încălcarea normelor interne ale UAIC și a apăra demnitatea tuturor celorlalte cadre didactice și de cercetare, care resping avansarea în funcție pe bază de nepotism și de afiliere la clanul academic condus de rectorul Tudorel Toader” a declarat Matei Pieca, purtător de cuvânt Liga Studenților (LS IAȘI).
(sursa: Mediafax)