x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Limba română. Cum alegem corect formele „visuri” sau „vise”

Limba română. Cum alegem corect formele „visuri” sau „vise”

de Redacția Jurnalul    |    17 Oct 2023   •   23:15
Limba română. Cum alegem corect formele „visuri” sau „vise”

Limba română nu este deloc ușoară, motiv pentru care avem adesea probleme cu anumite forme ale cuvintelor.

Când folosim corect formele „visuri” și „vise”. Greșeala întâlnită frecvent în limba română

Un exemplu în acest sens este pluralul substantivului "vis". Sunt acceptate două forme "visuri" și "vise". Deși ambele sunt corecte nu ne este prea clar contextul în care trebuie folosit unul sau celălalt.  

Potrivit DOOM, "vise" se folosește atunci când este vorba despre imagini și procese psihice din timpul somnului, iar "visuri" se referă la aspirații, dorințe, iluzii, meditații, etc.

Iată câteva exemple

Vise

Am avut vise stranii noaptea trecută.

Visele mele de azi noapte au fost foarte frumoase.

Am câteva vise repetitive.

În ultimele nopți am avut vise ciudate.

Visuri

Am visuri mărețe.

Toate visurile mele s-au spulberat.

Am multe visuri, dar puține s-au realizat.

Am visuri mari și îmi doresc să mi le îndeplinesc, scrie spynews.ro.

×
Subiecte în articol: gramatica vise visuri