x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie MAI își pregătește viitorii polițiști în spiritul anticorupției

MAI își pregătește viitorii polițiști în spiritul anticorupției

de Diana Scarlat    |    09 Mai 2017   •   21:38
MAI își pregătește viitorii polițiști în spiritul anticorupției

Proiectul “Etică organizaţională și integritate în M.A.I.” a debutat astăzi, cu primele cursuri oferite viitorilor polițiști, care trebuie să se adapteze la criteriile de integritate, astfel încât instituțiile statului să ajungă din nou la un grad maxim de credibilitate. Stagiul de formare a tinerilor polițiști a început astăzi, la București, cu lectori precum Dan Antonescu, fost șef al Serviciului Omoruri, din Poliția Capitalei,  comisar-şef. dr. Florin  Şinca, șef serviciu în cadrul I.G.P.R., autorul a numeroase cărți istorice, și General de Brigadă (r) Virgil Vochină.

 

Proiectul este adresat personalului Ministerului Afacerilor Interne și este organizat de Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), Direcția Generală Management Resurse Umane prin Centrul Multifuncţional de Pregătire Schengen Buzău (CMPS), Direcția Generală Logistică, cu sprijinul Fundaţiei Hanns Seidel România. „Se urmărește promovarea eticii organizaţionale şi integrităţii în rândul poliţiştilor, în scopul deprinderii de către poliţiştii aflaţi la început de carieră a cunoştinţelor şi abilităţilor necesare dezvoltării unui comportament adecvat în asigurarea aplicării legii”, explică organizatorii.

 

La primele cursuri au participat astăzi, 25 de polițiști aflați la început de carieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și Inspectoratului General pentru Imigrări. Evenimentul de lansare a celei de-a doua ediții a proiectului s-a desfășurat la Hanul Gabroveni, sediul ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.

 

Anul acesta sunt programate 16 serii de cursuri, la care vor participa 300 de polițiști din domeniile poliție, poliție de frontieră, jandarmerie şi imigrări, proveniţi din promoția 2016 a școlilor M.A.I. și din încadrare directă și 40 de manageri nemijlociți ai acestora, care vor beneficia de expertiza unor lectori reputați din instituțiile M.A.I., dar și din afara ministerului.

 

Generalul în rezervă Virgil Vochină a subliniat nevoia de repere etice în rândurile tinerilor polițiști, într-o perioadă marcată negativ de evenimente care scad credibilitatea în instituțiile în care nu ar trebui să existe corupție. „Aș vrea să nu mai aud sirenele pe stradă, iar banii cheltuiți pentru acele sirene, adică pentru acțiunile de amploare pe care le pșresupune existența lor, să fie folosiți pentru educație. Noi trebuie să investim mai mult în educație și în prevenirea faptelor care ajung subiecte de știri”, a spus Virgil Vochină, în cadrul conferinței de presă de la deschiderea noului stagiu de formare.

×