x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Maramureş: Un elev, preşedinte al CJ pentru o zi, în cadrul unui proiect educaţional

Maramureş: Un elev, preşedinte al CJ pentru o zi, în cadrul unui proiect educaţional

02 Apr 2019   •   19:45
Maramureş: Un elev, preşedinte al CJ pentru o zi, în cadrul unui proiect educaţional

Elevul Denis Lazăr a condus, marţi, în mod simbolic, Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş ca urmare a proiectului "Arta de a conduce" şi s-a întâlnit cu vicepreşedintele instituţiei şi prefectul judeţului Maramureş, în cadrul unui eveniment comun, informează un comunicat al instituţiei remis AGERPRES.

"Sunt deosebit de emoţionat să mă aflu astăzi în faţa dumneavoastră şi în această instituţie. Aş vrea să mulţumesc autorităţilor locale pentru oportunitatea de a observa activitatea de aici, munca pe care o depuneţi pentru noi, pentru societate. Am putut constata că administraţia publică locală şi funcţionarea sa reprezintă un mecanism complex şi doresc să vă felicit pentru faptul că vă dedicaţi viaţa, prin cariera dumneavoastră, comunităţii," a declarat, vizibil emoţionat, Denis Lazăr, care este şi preşedintele Asociaţiei Elevilor din Maramureş.

În context, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş Doru Dăncuş a apreciat interesul elevilor în a descoperi mecanismele de funcţionare administrativă a CJ şi Prefecturii Maramureş.

"Felicit iniţiatorii acestui proiect de succes (Arta de a conduce - n.red) şi mă bucur că suntem parteneri ai evenimentului. Totodată, mi se pare extraordinar faptul că tinerii maramureşeni doresc să viziteze instituţiile pe care le reprezentăm, că au interes faţă de administraţie şi de tot ce implică acest segment. Cred că am reuşit să le prezentăm elevilor activitatea noastră şi le-am stârnit interesul de a opta pentru funcţii de demnitate publică sau, de ce nu, chiar funcţii publice în cadrul aparatului nostru", a declarat Doru Dăncuş.

Evenimentul a fost marcat şi de expoziţia "Prefectura Maramureş - 100 de ani de la înfiinţare", în cadrul căreia prefectul Vasile Moldovan, primarii municipiilor Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei, Cătălin Cherecheş şi Horia Scubli, au susţinut alocuţiuni.

Totodată, directorului Muzeului Maramureşean din Sighetu Marmaţiei, Gheorghe Todincă, a prezentat o istorie a evenimentelor petrecute de-a lungul timpului în judeţ care au vizat Instituţia Prefectului.

În cadrul acestui eveniment au fost premiaţi şi elevii participanţi la proiectul educaţional "Arta de a conduce", organizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Consiliul Judeţean Maramureş. De asemenea, au fost prezentate pe simeze instantanee din istoria activităţii Instituţiei Prefectului Maramureş.

AGERPRES

×